Ce înseamnă ”mi-e teamă să nu pierd”? De ce atunci când ai avantaj, inima și mintea o iau razna, pulsul se ridică, mintea se încețoșează, mușchii se blochează și performanța scade? Când îi întreb pe tenismeni, în mod special, dar și pe alți sportivi, în general, care sunt lucrurile pe care le pot pierde într-un meci și cât de mult le pasă să nu piardă acele lucruri, aceștia îmi pun la nivel de egalitate meciul, setul, ghemul sau punctele importante cu energia sa, fericirea, motivația și mai ales, încrederea. Într-un articol precedent, am argumentat că pentru a pierde ceva, e nevoie ca acel lucru să fie deja al tău. Cum meciul, setul, ghemul și punctele nu sunt ale tale, deoarece nu le-ai avut înainte de meci, nu poți să le pierzi, dar poți să le câștigi. În acest sens, spuneam că opusul victoriei nu este ”am pierdut” ci mai degrabă, ”nu am câștigat ÎNCĂ”. Am subliniat ”încă” deoarece suntem într-un proces continu de creștere și autodepășire. Așadar, am totul de câștigat și nu am nimic de pierdut.

Argumentul rămâne puțin descoperit și neacceptat din punct de vedere emoțional, cu toate că din punct de vedere rațional, acest argument nu are nicio scăpare. Dar deoarece, înainte de a fi ființe raționale, suntem ființe emoționale și deoarece viteza de procesare a informațiilor la nivel emoțional depășește viteza de procesare a informațiilor la nivel rațional, consider că sportivul trebuie să primească un argument pe care îl poate accepta la nivel emoțional. În ziua competiției, fiecare sportiv are un nivel mai mare sau mai mic de energie fizică, mentală și emoțională pe care îl investește în vederea reușitei sale pe tot parcursul jocului. Această energie fluctuează în funcție de percepția subiectivă a șansei de reușită. Această energie, spuneam poate fi pierdută dacă îți este teamă să nu pierzi meciul, fiind preocupat de fiecare punct prin prisma înfrângerii sau a greșelii.

Ce înseamnă să îți pierzi energia, motivația, încrederea sau fericirea în sport?

Să ne imaginăm o ieșire la tablă la ora unui profesor care ne displace și să presupunem că greșim. Ce ar spune acest profesor despre noi sau despre greșeala noastră? Probabil, din moment ce ne displace, acesta are o reputație proastă, el ne-ar critica, și ne-am simți judecați și umiliți. În consecință, poate că la început am încerca din răsputeri să ne convingem că e doar o greșeală și că putem să o depășim, dar cu siguranță, acest profesor nu ar avea disponibilitatea de a ne accepta, de a se oferi să ne ajute să depășim momentul prost împreună. Ca atare, am abandona greșeala la tablă, ne-am critica și am spune, ”asta este, n-ai ce să-i faci!”. Mai devreme sau mai târziu, vei merge cu silă la orele respective, și simpla amintire a numelui acelui profesor, îți va trezi o stare de spirit negativă. Nu vei aprofunda nici materia, nici relația cu profesorul respectiv.

Să ne imaginăm acum, ieșirea la tablă la ora unui profesor pe care îl apreciem. Să ne imaginăm că ne întreabă ceva și nu știm răspunsul. De data aceasta, acest profesor este pasionat de materia sa, dar mai ales, este pasionat de elevi și este foarte dedicat fiecărui elev în parte. Va judeca el greșeala elevului? Ne va critica? Va ignora greșeala și ne-ar da note ”pe ochi frumoși”? Nu. Acest profesor, care ne iubește necondiționat, va observa greșeala, dar mai presus de toate, va încerca să ne ajute să o înțelegem pentru a învăța din ea. Se va lupta să se convingă că am înțeles materia sa, că putem învăța, iar dacă nu am reușit să învățăm, va încerca să înțeleagă de ce nu am reușit să învățăm și ce poate să facă mai mult pentru a remedia situația. Tot acest demers este realizat din dorința de progres, cu o focalizare pe elev, pe nevoile lui și acceptarea necondiționată a elevului.

Într-un asemenea context, al acceptării necondiționate, greșeala nu spune despre tine că ești slab, ci îți oferă o informație prețioasă: te învață să fii mai bun. În acest context al acceptării de sine necondiționată, cine ar abandona greșeala, cine ar ignora-o dacă ai ști că în acea greșeală se găsește cheia progresului tău.

Când un sportiv greșește sau pierde o competiție sportivă, acesta interpretează acea situație fie precum profesorul critic, neiubitor, rece și distant; fie precum profesorul care îl iubește și îl acceptă pe sportiv necondiționat. Prin prisma iubirii condiționate, greșeala sau înfrângerea ar spune despre tine că ești slab, că ești incompetent, că ești inferior. Prin prisma iubirii necondiționate, greșeala sau înfrângerea, ar spune despre tine că ai ajuns la o anumită limită iar prin acceptarea și observarea atentă a acelei limite, începe progresul.

În contextul greșelii și a înfrângerii (demonii imaginari – coșmarul de moarte a sportivilor), în funcție de acceptarea de sine condiționată sau necondiționată, se formează o mentalitate sensibilă sau o mentalitate puternică și competitivă. Teama de a greși, sau teama de înfrângere reprezintă neacceptarea limitelor personale, faptul că în greșeală sau în înfrângere găsesc ”imperfecțiunile pe care nu le pot accepta”, imperfecțiuni care condiționează felul în care mă privesc, mă accept și mă iubesc.

În ceea ce privește acceptarea necondiționată de sine, în contextul greșelii și a înfrângerii, sportivul este puternic din punct de vedere mental, el are tăria de a vedea în greșeală sau înfrângerea sa, informația deosebit de prețioasă, lecția unică, negăsită în victorii, ci doar în situațiile de acest gen, care îl vor ridică la un nivel superior. Acceptarea necondiționată de sine este precum ”plasa de siguranța” a experților de la circ, plasă care îi permite confortul de a lua cele mai curajoase decizii, deoarece o simplă ezitare nu se soldează cu decât cu o ratare nefericită fără a-i pune acestuia viața în pericol. Așadar, fără o acceptare necondiționată a sinelui, nu poți clădi o încredere solidă, consistentă și de durată a sportivului. Pe acest fond, ca urmare a depășirii și învățării de pe urma greșelilor și a înfrângerilor, experiența sportivului este amplificată și viteza de atingere a potențialului sportiv devine mult mai ridicată.

Așadar, iubește-te necondiționat. Dă tot timpul ce ai mai bun din tine, depășește-ți limitele. La limitele tale, vei experimenta greșeala și progresul. Capul sus, fii demn, perseverează, cu fiecare nouă încercare și greșeală (dacă o analizezi atent) vei progresa și te vei apropia de cel mai bun nivel al tău.

Poți pierde ceva? Nu meciul. Îl poți câștiga, dar opusul câștigului, este NU ÎNCĂ. Poți pierde fericire, energie, motivație, încredere? Nu în contextul acceptării și iubirii de sine necondiționate. Dar în contextul iubirii și acceptării de sine condiționate, poți pierde atât ceea ce ai (încrederea, fericirea), cât și ceea ce ai impresia că ai (meciul). Du-te și greșește! Repetă! Învață! Continuă!

Fii cel mai bun!

FOTO: The Guardian, Active Kids