Psiholog avem, antrenor ne trebuie!

Prin textele pe care le-am scris în ultimele luni în mai multe publicații, prin intervențiile la mai multe posturi de radio și prin aparițiile mele periodice la DolceSport am deja lipită eticheta de contestatar al lui Christoph Daum. Nu voi încerca s-o dezlipesc nici acum, la ”pipetă”, ci voi încerca să-mi explic, precum oricare suporter al echipei naționale, inexplicabilul mai multor decizii ale selecționerului. Voi enumera câteva acțiuni ale sale care mi s-au părut cel puțin stranii și pe care le-aș fi enumerat și dacă România ar fi reușit să marcheze la acea ratare a lui Enache. Ar fi fost o victorie falsă, la fel de falsă ca aceea pe care ”tricolorii” ar fi putut-o obține cu Muntenegru, dacă Stanciu ar fi marcat din acel penalty de final. Așadar:

1. Odiseea deplasării nocturne cu ”avionul de dormit” pe ruta Erevan-Astana e deja răsanalizată și răspovestită. Rămân la concluzia că a fost o fantezie dăunătoare unei echipe care avea meci la mai puțin de 72 de ore.

2. Menținerea aproape în totalitate a formulei de start din Armenia, cu o singură excepție, nesemnificativă, Toșca în locul lui Latovlevici. Lotul de 25 de jucători i-ar fi permis să facă modificări, să apeleze la oameni odihniți, apropiați ca valoare de învingătorii de la Erevan.

3. Nesesizarea gravității accidentării lui Dragoș Grigore, vină împărțită în mod egal cu stafful medical. După o lovitură de acel gen, se impunea imediat schimbarea, iar riscul de a-l ține pe căpitan în teren era să ne coste la acea fază în care Dragoș n-a reacționat și era să primim gol.

4. Pasivitatea întregii bănci tehnice la jocul dur al kazahilor. În astfel de momente, cu riscul de a atrage observațiile arbitrului de rezervă, te ridici, te agiți puțin, protestezi un pic, nu faci pe domnul. Nimeni nu te trimite în tribună de la primul protest. Plus că insufli și propriei echipe o anumită ”grinta”, cum îi spun italienii răutății pozitive în joc, însușire care a lipsit complet României în seara de 11 octombrie.

5. Nesesizarea sterilității în atac. În momentul accidentării lui Chipciu poate că era nevoie de un vârf autentic (Andone, Alibec, Keșeru), banda stângă putând fi acoperită de Bogdan Stancu. S-a ales soluția Enache, greșită din două puncte de vedere. Întâi, că Gabi e complet ieși din formă, marcat încă de acel cartonaș roșu primit la Ankara și în al doilea rând că prin introducerea stelistului, mai mult fundaș dreapta la club în ultima vreme, echipa României, în loc să facă un pas în față, a făcut mai mulți pași în spate, fiind dominată în repriza a doua de un adversar inferior atât tehnic, dar și tactic.

6. Alcătuirea unei formule de start cu un singur stângaci, Toșca. Rar se întâlnește așa ceva în fotbalul contemporan! Tocmai de aceea, în momentul accidentării lui Chipciu poate c-ar fi fost oportun să se apeleze fie la Alibec, fie la Keșeru.

7. Amânarea peste orice limită a introducerii unui atacant. Florin Andone a intrat în minutul 84, când nu puteai să-i ceri altceva decât să stea avansat și să facă pressing la apărătorii kazahi, împiedicându-le construcția. S-a motivat întârzierea prin accidentarea lui Săpunaru.  Chiar așa, dacă ”Săpun” n-ar fi putut continua, oare l-ar fi introdus pe Latovlevici și l-ar fi mutat pe Toșca în centru? (singura soluție defensivă rămasă, pentru că Găman era în tribună!) Asta dorea să facă? Așa vedea Daum mutarea jocului în jumătatea adversă? Oricum, s-a greșit și cu menținerea lui Săpunaru pe teren în condițiile în care avea mai mulți (5, sau 6, sau chiar 7) dinți sparți. Cât de riscantă ar fi fost introducerea lui Alibec în locul lui Săpunaru și coborârea lui Hoban în defensivă? Locul lui Ovidiu la închidere ar fi putut fi acoperit, pentru 15-20 de minute, de Răzvan Marin!

Toate acestea par însă observații complet inutile de vreme ce Herr Daum s-a declarat la final mai degrabă mulțumit, filosofând pe tema dăruirii jucătorilor și pe unitatea grupului. Fie n-a înțeles că această nouă remiză ne împuținează șansele la calificare (când vorbea Daum, încă nu știa de pățania danezilor cu Muntenegru!), fie acesta e scopul său, grupul unit. Dacă e așa, să treacă pe post de psiholog al echipei naționale și să ne spună să ne căutăm antrenor!

3 gânduri despre „Psiholog avem, antrenor ne trebuie!

  1. Se putea discuta o strategie la nivelul FRF , cu antrenorul , se puteau face obiective intermediare , strategia premierii etc. Obiectivul 1 trebuia sa fie reconstructia pt Euro 2020 si pt mai departe.. Cât privește asumarea si eventualul linsaj mediatic , era intr-adevăr o problema , dar încet-încet s-ar fii asimilat.. De aceea sunt conducători si nu pompieri, sa facă strategii pe termen scurt, mediu si lung.. Si nici nu suntem vreo Spanie sa avem performante mereu..Din păcate , actuala FRF …………. In ceea ce privește sectorul juvenil, ai dreptate. 1. Reconstructia trebuie începută de aici si e responsabillitatea cluburilor sa investească pt a avea ce culege.. 2. Sunt mulți antrenori care se comporta cum ai spus tu, dar eu cred ca tot cluburile sunt responsabile cu asta. Si o completare.. E greu sa vorbim despre strategii la cluburile mai mici, pt ca sunt conducători ( sau primari) cărora li-e greu sa intretina gazonul ( de joc) , sa asigure masa , minima medicatie si echipamentul … Cultura lor sportiva se reduce la rezultatul final sau pur si simplu nu exista.. Asta e… Oricum îți citesc cu plăcere postarile si îți apreciez părerile si modul de a dialoga..

    Apreciază

  2. M-i se par foarte corecte, la obiect si destul de incisive, observatiile făcute in cele doua postari , despre meciul de la Astana. Părerea mea este ca numirea lui Daum, durata contractului sau ( ce strategie are FRF , daca a numit un selecționer pt doar doi ani?) si toate bâlbele din vara, denota amatorism la nivelul conducerii FRF. Nu esti de părere ca naționala trebuia reconstruita complet, după Euro, cu tot ce înseamnă asta ( selectie, sistem de pregătire, stil, sistem de joc, mod de abordare, refacere ,etc) fara sa se facă neaparat un obiectiv din CM 2018, ci doar din Euro 2020 ? Si atunci un contract pe 4 ani si un antrenor cu alte caracteristici ( mai tânăr, cu dorința de a se impune, bine pregătit) nu ar fii fost o soluție mai buna? Ce părere aveți?

    Apreciază

    1. Problema e destul de delicată, Flavius. Asumarea necalificării la CM 2018 încă de la începutul campaniei, cu argumentul schimbării generațiilor și a implementării unei strategii de viitor, ar fi însemnat un linșaj mediatic. Și pe bună dreptate, pentru că o astfel de abordare trebuie începută de jos, de la baza piramidei, nicidecum de sus. Ori la noi, oriunde te uiți, vezi antrenori de copii de 6-7 ani disperați să câștige meciurile! Sper din tot sufletul ca antrenorii români, în special cei din sectorul juvenil, să înțeleagă că însănătoșirea fotbalului românesc este în mâna lor! Dar pentru asta, e nevoie să aibă competențe și integritate…

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s