O discuție despre fotbal cu Sandu Andrași e ca o cafea dimineața. Omul respiră, trăiește fenomenul în orice clipă! Îți transmite o energie care te face să te uiți în jur după o minge, lasă impresia că n-a uitat niciun meci pe care l-a jucat sau în care a stat pe bancă. Trec ușor zeci de minute, la telefon și nu prea ți-ar veni să îl crezi că e în vacanță, în Franța, alături de nepoțel 😀 „Fotbalul și familia au fost mereu prioritățile, apoi vin restul!”.

De vorbă cu „Pipeta”, Alexandru Andrași (58 de ani) povestește cu drag despre câteva dintre experiențele avute, fie ele la juniori, la seniori sau pe bancă.

„Cea mai grea meserie din fotbal, lucrul cu juniorii”

De trei ani la centrul de copii și juniori al lui Sepsi OSK, se află la prima experiență ca antrenor la acest nivel. „Am mai fost șef de centru la ASA Târgu Mureș, dar acolo era vorba de o altă muncă, mai mult pe partea de organizare. Îmi aduc aminte cu plăcere și de acea perioadă! Șut (jucătorul lui FCSB), de exemplu, venise la 15 ani de la Oradea, apoi la 18 ani pasul către Liga 1. Mi-a prins foarte bine perioada ASA, eram «zi lumină» pe teren. Filozofia de lucru cu juniorii este una foarte complexă, după mine e cea mai grea meserie din fotbal. Bagajul pe care i-l formezi juniorului, cu el pleacă mai departe, e la fel ca la școală. În general, înțelegem prea puțin acest lucru, pentru că fiecare club e mai mult cu gândul la moment, la rezultate”.

Un reper folosit de multă lume, mai ales în această perioadă de vară, cu Euro U21 găzduit și de România, este generația de la „tineret” din 2019. „Un rezultat extraordinar atunci, dar câți jucători se găsesc în fotbalul de performanță, cel mare, nu în Liga 1. Și câți sunt acolo de la echipele Angliei, Franței, Croației? O părere personală, consider că noi formăm echipe, nu jucători”.

„Pe mine nu m-a dus tata, de mână, la fotbal, alți copii m-au dus”

De ce se întâmplă asta? Probabil vremurile la care nu am reușit să ne adaptăm, încă… „În copilărie, jucam fotbalul de plăcere, pe zgură, zi și noapte. Ne căleau jocurile din cartier, acolo era prima selecție. Dacă acolo îți făceai loc în echipă, te accepta grupul, îți făceai singur loc. Pe mine nu m-a dus tata de mână la fotbal, m-au dus alți copii! Am început pe zgura de la «Tineretului», cu Csaba Györffy, la 8 ani. Îmi aduc aminte că terenul era plin și în vacanță, erau o mulțime de acțiuni de selecție”.

Alte atracții, pe care fotbalul românesc nu știe, însă, să le „domine”

Acum există alte preocupări, alte atracții, pe care fotbalul și societatea nu le pot „învinge”. „Sunt gadgeturi, viață online și altele. Noi aveam doar două lucruri de făcut, să joci și să înveți. Nici la fotbal nu te susținea nimeni dacă nu erai în regulă la școală. Pe lângă formarea pe care o dă oricărui om, școala te ajuta și la fotbal, pentru că vorbim de un joc de decizie. De multe ori, îi aud azi pe băieți… «Azi am plecat de la ultimele două ore… azi n-am făcut ora cutare». Pentru fotbal, dar și pentru societate, aceste lucruri vor avea repercursiuni. Sau deja au”. Mai mult, unii copii merg din plăcere la antrenament, dar alții o fac oarecum „forțați de părinți”. „Un alt fenomen periculos…”, spune antrenorul.

„Mă simt împlinit ca fotbalist”

Junior la FCM Brașov, a debutat pentru „stegari” în Divizia A în anii ’80, în 1991 a ajuns la Steaua, iar doi ani mai târziu a trecut în Giulești. Cu Steaua și cu Rapid a evoluat în Cupa UEFA și Cupa Cupelor, cu un gol celebru pe San Siro, marcat lui Walter Zenga, într-un meci în care giuleștenii au fost învinși de Inter cu 3-1 (1993). „Mă simt împlinit ca fotbalist. Am avut concurență grea, așa e când ești într-o generație din care fac parte Hagi, Belodedici sau Lăcătuș. Dar am fost mereu  lângă ei, în preajma acelui grup de mari jucători, la selecțiile loturilor de juniori, apoi în derby-urile din campionat, la seniori”.

Retragere pe „Tineretului”, cu artificii: „Sunt mulți care ar fi meritat la rândul lor un gest, nu știm să ne prețuim valorile!”

Cinci ani a îmbrăcat tricoul maghiarilor de la VAC, iar în 2000 a revenit, pentru alte două sezoane, acasă, la FC Brașov. S-a retras în 2002, de pe „Tineretului”, lângă zgura pe care începuse fotbalul, cu trei decenii în urmă. „Aveam 38 de ani. Știi cum i se spune unui tânăr: «Joci dacă dai tricoul jos de pe un bătrân. Dacă nu, te uiți la el». La vârsta aia, eu încă aveam ambiție, dar știam și eu că nu mai am viteza care mă ajutase enorm până atunci, nu mai aveam aceeași vitalitate. Și din spate veneau jucători ca Mugurel Buga. La meciul retragerii, am câștigat cu 6-1, cu UM Timișoara, au fost câteva mii de oameni în tribună și am avut parte de un foc de artificii. Eu, pe «Tineretului» și regretatul Nicolae Pescaru, pe «Municipal», tot cu un moment festiv. Mă simt mândru că sunt între cei cărora li s-a organizat așa ceva, dar ar fi meritat asta mult mai mulți fotbaliști. Au fost și după mine destui pentru care se putea face un gest, dar cred că nu știm să ne prețuim valorile!”.

N-a avut timp să „rumege” momentul, la o săptămână era pe bancă

 După retragere, n-a avut timp să „rumege” momentul, într-o săptămână era în discuții să preia echipa din Sfântu Gheorghe, pe atunci în „C”. „Am zis imediat că trebuie să mă conving dacă am stofă pentru această meserie, dacă merită să investesc în mine ca antrenor. După un an am promovat în Liga a 2-a, așa că am continuat acest drum!”.

Fotbalul feminin, o provocare interesantă, la națională și la Vasas

În parcursul de antrenor al lui Sandu Andrași, o perioadă inedită este cea pe care a petrecut-o în fotbalul feminin. În staff-ul naționalei, dar și la Vasas Odorheiu Secuiesc. „Pe când eram șeful centrului de juniori de la Târgu Mureș, naționala feminină avea un stagiu în zonă, pentru un amical cu Ungaria. Mirel Albon era selecționer, din discuție în discuție, mi-a spus că ar avea nevoie de un om ca mine. Mi s-a părut o provocare interesantă, iar după o lună eram în turneu, în Croația, cu naționala. Am început să lucrăm împreună și, zic eu, au fost șase ani cu rezultate bune. Am fost chiar la un singur gol să ajungem la «Euro». Ne-a luat fața Rusia, uneori marile puterile știu să își facă loc”.

De la națională, a trecut și în Liga 1 feminină, la Vasas. „Îmi era și dor de munca de zi cu zi, plus că am spus că putem dezvolta această zonă, a fotbalului feminine, numai dacă o facem și muncind și la club. Albon era la Cluj, cea mai bună echipă din campionat, eu am mers la Vasas. În februarie am mers, în iunie am luat Cupa, cea mai mare performanță a clubului și am terminat și «în față» în campionat”.

După Liga Elitelor, Liga de Tineret și Liga a 3-a… își propune să antreneze din nou, în viitor, la seniori

La Sepsi a ajuns în urmă cu patru ani. Echipa mare era deja în prima ligă, iar covăsnenii încercau să își ridice și centrul de copii și juniori. „A fost o nouă provocare pentru mine, am vorbit cu domnul Dioszegi și mi-a propus să îi sprijin pe acest palier. Grupa de 2004, care era U17 la acea vreme, ne-am propus să o dezvoltăm. Era prima participare în Liga Elitelor, iar în retur am bătut Farul, Dinamo, FCSB, țin minte că într-un clasament neoficial al returului, am terminat pe locul trei. După un an, cu mulți dintre acești jucători de 2004, am reușit să intrăm în playoff-ul Ligii a 3-a, cu echipa secundă a clubului. Doi jucători au și debutat la echipa mare, portarul Gedo și mijlocașul Nistor. Mai sunt și alți tineri în această generație, iar eu sper ca ei să înceapă să joace constant la prima echipă”.

Despre planurile de viitor, își dorește un nou sezon bun, în Liga de Tineret, cu juniorii lui Sepsi, iar peste un an își propune să revină la o echipă de seniori, să facă un pas către Liga a 2-a.