Felix Grigore – de la conducător de club la manager de competiții al FRF

Nu multă lume știe că Felix Grigore a fost un om important în conducerea Unirii Urziceni. Încă din ligile inferioare, cuvântul său a fost unul important în deciziile care se luau la club, chiar dacă, în liga 1, a trecut în umbra mult mai cunoscutului și influentului Mihai Stoica. Chiar și așa, Felix a avut o contribuție majoră la traseul impresionant al echipei ialomițene, traseu care, după cum știe toată lumea, a dus la rezultate impresionante chiar în grupele Champions League. CSU Craiova a luat naștere cu Felix Grigore manager general, însă, de curând, oamenii din conducerea FRF l-au ofertat, și azi Felix este cel care conduce departamentul competițiilor din cadrul Federației Romțne de Fotbal. Mai jos puteți citi un interviu în care Felix a acceptat o incursiune în trecutul său de conducător de club, dar și să sublinieze câteva repere din actualele sale proiecte.

 

Unirea Urziceni, chiar dacă a fost o apariție meteorică în peisajul fotbalului românesc, a fost considerată o echipă-minune la momentul respectiv. Știu că, și pentru tine, perioada în care ai fost directorul executiv al clubului ialomițean a fost una frumoasă, practic a fost începutul carierei tale de conducător de club. Ce ne poți spune de acea perioadă, de echipă?

–  Ooooo ce vremuri! O spun cu mâna pe inimă că a fost cea mai frumoasă perioadă profesională a mea. Am început de la Divizia C și am ajuns în grupele Champions League, unde cu greu va ajunge o echipă din România în viitorul apropiat. Nu a fost ușor, dar împreună cu toți de acolo am făcut o minune: am ajuns în numai câțiva ani de la cel mai de jos nivel profesionist la cel mai înalt. Asta nu se putea face decât cu muncă în echipă, disciplină a muncii și multa abnegație. Dar cel mai important lucru: nu se putea face decât cu multă dragoste pentru ceea ce faci! Ori ăsta era de fapt marele nostru secret: toți cei de acolo, jucători, antrenori, conducători, iubeam enorm ce făceam!

unirea-urziceni-campioana
Bucuria campioanei din sezonul 2008-2009, Unirea Urziceni.     foto: agerpres

Viața de conducător în fotbalul românesc este una plină de provocări, mai ales din cauza greutăților financiare. Care a fost cea mai mare provocare pentru tine, ca și conducător de club?

–  Fără discuție, cea mai mare provocare a fost Universitatea Craiova. Am intrat în acest proiect, renașterea Craiovei fotbalistice, cu gândul de a realiza lucruri cât mai frumoase cu o echipă luată de la zero. Am plecat la drum în acest proiect cu Pavel Badea și Silvian Cristescu. Plus autoritățile locale care ne-au sprijinit, dar nu financiar, încă de la început. Nu a fost ușor. Să te duci la un club care nu are jucători, nu are sediu, nu are mobilier, nu are fax……….nu are nimic. Doar suporteri. Dar nici ăia toți, pentru că erau, și sunt și acum, împărțiți. Sunt mulțumit de ce am realizat acolo. Dovada că am făcut lucruri bune este și faptul că acum echipa, care este pe locul patru, joacă cu aceiași jucători aduși cât timp am fost acolo. Am făcut, împreună cu toți colegii mei, performanță încă din primul an: am promovat din liga a 2-a în prima ligă iar odată ajunși acolo, am reușit să luăm un meritoriu loc 5 pentru o echipă nou-promovată. Dar marea satisfacție a mea este că am pus umărul la renașterea acestei frumoase echipe!

felix-grigore-csu-craiova
Felix Grigore, la una din conferințele de presă la care a participat ca manager general al CSU Craiova.        foto: superpont

De câteva luni, ai acceptat un post cu putere de decizie în cadrul FRF. Inițial ai fost desemnat managerul competițiilor de copii și juniori, un sector cu multe probleme. Spune-ne câteva cuvinte despre acest capitol.

– Faptul că am ajuns să lucrez la Federația Română de Fotbal, kilometrul zero al fotbalului autohton, mă face să mă simt mândru. Mândru că nu am muncit degeaba acești 15 ani și îmi sunt recunoscute meritele, dar cel mai important motiv de mândrie pentru mine este că pot face ceva pentru fotbalul romanesc! Am început la departamentul de copii și juniori unde am descoperit realitatea fotbalului la acest nivel. În România avem nevoie de infrastructură sportivă pentru copii, dar în același timp avem nevoie de regulamente care să se plieze pe nevoile copiilor. Eu sunt mulțumit că am găsit la federație o conducere tânără care dorește să facă ceva pentru fotbal și, implicit, mă susține în ceea ce doresc eu să fac pentru fotbalul juvenil.

Promovarea pe scara ierarhică a venit repede pentru tine, recent ai fost numit managerul de competiții al FRF. Este un moment dificil în fotbalul românesc, iar pe acest sector, de competiții, au fost încercate mai multe variante în ultimele 2 sezoane, mai ales la liga a doua, iar unele cluburi au protestat destul de vehement împotriva sistemulului competițional. Este o presiune din acest punct de vedere?

– Așa este .După numai patru luni la FRF, am fost promovat. Sunt bucuros de acest lucru dar în același timp sunt conștient de răspunderea pe care o am din această poziție. Referitor la variantele pomenite de tine, pot spune că încercăm să găsim cea mai bună soluție pentru fotbal. Dar vreau să precizez că, indiferent ce soluție vom găsi, vom decide împreună, noi și membrii afiliați, cum este mai bine și cum vom proceda în continuare. Pentru că “impreuna suntem fotbal”!

Știu că ai început în forță munca pe noul post, iar colaborarea cu renumita firmă olandeză Hypercube se vrea a fi una benefică pentru tot fotbalul românesc. Sunt convins că și publicul vrea să cunoască detalii legate de acest proiect, iar tu ești cel mai în măsură să le oferi.

-Este pentru prima dată în fotbalul românesc când cineva dorește să facă un studiu aprofundat referitor la sistemul competițional la nivelul seniorilor. Mai exact, Federația Română de Fotbal a intrat în colaborare cu firma olandeză Hypercube, firmă ce a lucrat cu UEFA la schimbarea formatului Campionatului European din Franța. Știm cu toții că s-a ajuns la mărirea numărului de echipe participante de la 24 la 32, o mărire benefică din punctul meu de vedere. Această societate va culege date din țara noastră, date ce le vor primi fie de la federație, fie de la cluburi, fie de la autorități, pe care le vor folosi la exprimarea unui punct de vedere referitor la formatul nostru competițional, venind bineînțeles și cu propuneri de schimbare, dacă este cazul. Datele necesare despre care vorbeam mai sus se referă la date de ordin financiar, la informații legate de așezarea populației în România, la informații care țin de numărul de spectatori și telespectatori din ultimii ani, la informații care țin de orele când romanii se uită la televizor și multe altele.

O ultimă întrebare, pentru suporterul Felix Grigore: cum vezi acest sezon de liga 1? Cine crezi că e favorită pentru titlul de campioană?

-Este o luptă strânsă pentru titlul de campioană în acest sezon.Sunt câteva echipe foarte bune care aspiră la asta. Eu cred că se va decide campioana în ultimele 3 etape din play-off. Oricum, ca suporter, am și eu o favorită, dar nu o pot spune, să nu fiu interpretat greșit. 🙂

În numele cititorilor Pipetei, îți mulțumesc mult pentru amabilitate și pentru timpul acordat, mai ales că ești prins cu un volum de muncă impresionant. Îți doresc mult succes și un 2017 mult mai bun pentru fotbalul românesc!

-Mulțumesc mult! Sărbători fericite tuturor!

 

Lasă un comentariu