Cine aruncă o privire asupra componenței ligii secunde din acest sezon observă printre participante și pe CS Unirea Tărlungeni. Paradoxal, pentru că echipa de lângă Brașov a retrogradat sezonul trecut, însă federația, forțată de clauzele din contractul cu televiziunile, o „trage” înapoi în liga a doua pe Unirea, alături de Foresta Suceava și de Metalul Reșița, aflate în aceeași situație. Nu vreau să vorbesc acum de aceste anomalii care se petrec pe bandă rulantă și vor duce, cel mai probabil, la o desfășurare haotică a acestei competiții, însă vreau să vă atrag atenția asupra unui subiect care, pe mine cel puțin, mă doare: moartea Unirii Tărlungeni…

A fost o vară fierbinte în fotbalul brașovean, care pentru FC Brașov s-a terminat, pe ultima sută de metri, cu bine (poate continua activitatea datorită acelei sume de bani revenită din transferul lui Chipciu la Anderlecht). Până la această finalitate, însă, au fost doi oameni inimoși care au vrut cu toate puterile lor să salveze fotbalul brașovean, prin inițierea unui proiect care presupunea, cumva, comasarea celor două echipe brașovene într-una singură. Kiss Iosif și Vasile Dochița au încercat din răsputeri să pornească și să susțină acest proiect, mai ales că, la acel moment, falimentul lui FC Brașov părea inevitabil. S-au  vehiculat multe variante, inclusiv cea cu investitorii italieni dispuși să investească milioane de euro (!?). Varianta cea mai realistă, cea de funcționare pe un buget de austeritate, a picat în final, ca urmare a pierderii unor surse de finanțare care, deși mici, contau foarte mult în alcătuirea acestui buget. Și, în aceste condiții, activitatea echipei a fost suspendată, în așteptarea unei minuni… Care nu a venit…

Luni, federația a aprobat participarea Unirii Tărlungeni în liga a doua, odată cu stabilirea componenței singurei serii a competiției. În acel moment, zvonurile care circulau în Brașov au prins contur, iar știrea a devenit oficială: Unirea Tărlungeni se mută la Ştefăneşti! Cu alte cuvinte, CS Ştefăneşti renunță la locul din liga a treia și va evolua în liga a doua, în locul Unirii Tărlungeni, sub denumirea de Unirea Tărlungeni, asta doar până când regulamentul le va permite schimbarea denumirii echipei. De ce s-a ajuns la această situație? Într-o  discuție recentă pe care am avut-o cu domnul Kiss, mi-a spus cu o voce stinsă: „Era singura soluție pentru băieți să își ia banii… Altfel s-ar fi desființat echipa, iar eu am vrut să găsesc o variantă prin care ei să își recupereze acele două luni pe care le aveau restanțe… Da, știu, nu va mai exista fotbal la Tărlungeni, iar eu sufăr cel mai mult din cauza asta… Am investit 30 de ani din viața mea în această echipă. Era ca și copilul meu… Dar nu mai puteam singur…”.

Pentru mine, Unirea Tărlungeni reprezintă un capitol aparte, foarte aproape de sufletul meu. Acolo mi-am încheiat cariera de fotbalist, acolo mi-am început-o pe cea de antrenor… Am văzut acea bază sportivă dezvoltându-se pe zi ce trece. Acolo am cunoscut primele satisfacții ca antrenor, am reușit, împreună cu un grup minunat de jucători, să punem pe harta fotbalului profesionist micuța comună a Tărlungeniului, prin cea mai importantă realizare a clubului: promovarea în liga a doua. La Unirea Tărlungeni am realizat cât de importantă este relația interumană în meseria de antrenor, și chiar dacă am fost dezamăgit de anumiți oameni, am învățat să trec peste și să îmi văd de drum. Până la urmă, Unirea Tărlungeni va rămâne prima echipă de pe CV-ul antrenorului Balint Laszlo, și prima echipă cu care antrenorul Balint Laszlo a avut o realizare importantă, în circumstanțele acelui sezon.

Deja de luni încoace, la Tărlungeni se vorbește la trecut despre echipa de fotbal. La Tărlungeni, la fel ca în multe alte localități din țara asta. Stau și mă întreb dacă lumea de aici realizează că această comunitate a Tărlungeniului a devenit cunoscută la nivel național datorită echipei de fotbal. Stau și mă întreb ce se va întâmpla cu acea bază, extraordinară chiar și pentru nivelul primei ligi, dacă acolo nu vor mai exista competiții sportive… Îmi aduc aminte cu cât entuziasm veneau copilașii din comună la meciuri, unii dintre ei se certau pentru locurile de copii de mingi… Îmi aduc aminte câtă emulație s-a produs în comunitate, când la Tărlungeni a venit Rapidul lui Pancu să joace într un meci televizat… Îmi aduc aminte câte mesaje de felicitare am primit după ce am reușit să învingem același Rapid, pe un meci disputat pe stadionul Astra…Echipa era o echipă mică, într-adevăr… Însă era iubită necondiționat de cei care erau mereu cu sufletul lângă  ea.

La Tărlungeni, fotbalul a dispărut. Moartea tăcută a Unirii Tărlungeni trece nebăgată în seamă de multă lume, însă lasă răni adânci în sufletul celor care au investit muncă și pasiune la acest club. Cuvintele îmi vin greu, pentru că îmi dau seama că această echipă ar fi putut fi salvată cu eforturi minime. Știu, Unirea Tărlungeni nu a fost un brand, și nu a atras niciodată. Dar, păstrând proporțiile, nici Chiajna sau Voluntari nu sunt mari orașe, cu mii de suporteri în spatele echipei. Și, totuși, acolo s-a putut…