În această perioadă, având ceva mai mult timp liber, am dedicat câteva ore pe zi lecturii de specialitate, ajungând astfel la un articol extrem de interesant, pe care l-am găsit pe blogul lui John O’Sullivan, playerdevelopmentproject.com. Am descoperit o abordare concretă a unui subiect pe care mulți îl evită, din păcate, atât ca parte teoretică a procesului de instruire, cât și ca parte practică. Tocmai de aceea, m-am hotărât să traduc și să adaptez acest articol, în speranța că unii dintre antrenorii de copii și juniori (și nu numai!) vor găsi informațiile ca fiind utile.
Cunosc foarte mulți antrenori din sectorul juvenil, și multe din discuțiile care se nasc în mediul lor pleacă de la cel mai important detaliu: factorul socio-economic. Din nefericire, copiii din societatea noastră se confruntă cu o mulțime de probleme. Mulți dintre ei duc lipsa tatălui, a mamei, sau poate chiar a ambilor părinți, și acest aspect aduce cu sine o doză mai mică sau mai mare de indisciplină. Unii copii sunt săraci, poate chiar ajung pe terenul de antrenament fără să se fi alimentat corespunzător în prealabil. În aceste condiții, marea provocare a antrenorului de copii și juniori este să completeze procesul educațional al copiilor, în așa fel încât să ajungă adulți responsabili, cu o mentalitate sănătoasă.
Vorbim aici de acei antrenori dedicați,care sunt interesați mai degrabă de persoană decât de sportiv. Acești antrenori tratează fotbalul ca pe un suport pe care copiii să își clădească abilități care să îi ajute să reușească în viață, și care nu se concentrează pe victorii sau înfrângeri, ci pe dorința de a-i învăța pe copii să fie competitivi în orice situație.

Câteodată, unii antrenori se concentrează atât de mult pe scoruri și clasamente, încât pierd din vedere elementul de bază al procesului de antrenament: modelarea comportamentului. Magia se întâmplă atunci când obținem comportamentul corect, când îi determinăm pe sportivii noștri să își asume standarde pentru fiecare lucru mărunt pe care îl fac:
- Sportivii se ridică la standard;
- Ei își asumă reciproc răspunderea;
- Ei definesc care sunt nivelurile acceptabile de concentrare, efort și execuție;
- Se antrenează mai eficient;
- Se obțin rezultatele bune.
Când obții comportamentul corect de la sportivii tăi, obții și rezultatul. Randamentul jucătorilor se îmbunătățește, crește eficiența în timpul jocului și toate acestea duc la obținerea unor mari victorii!
O greșeală frecventă este să aștepți ca acest comportament să vină în urma rezultatului. Focusarea pe primii trei factori ai antrenamentului (fizic, tehnic, tactic) neglijând factorul mental duce, de cele mai multe ori, la o învățare robotică, sau, chiar mai rău, la o lipsă a învățării. În acest caz, antrenorii pot reacționa deplasat, neavând habar dacă jucătorii îi ascultă sau nu. Și, de multe ori, când presiunea crește în timpul meciului, echipele lor se prăbușesc sub stresul de a se concentra doar către tabela de marcaj.
Antrenorii și sportivii de elită înțeleg ca performanța este un comportament, nu un rezultat. Să faci lucrurile mărunte corect, moment după moment, zi după zi, săptămână după săptămână. Dar cum facem asta la echipele noastre?
În primul rând, trebuie definite clar valorile de bază, standardele, lista cu “așa facem noi lucrurile aici”. Împreună cu sportivii voștri, definiți standardele de efort, concentrare, execuție, respect și multe altele. Permiteți sportivilor voștri să definească cine doresc să fie și cum vor să o facă. Eventual, îi puneți să scrie pe o foaie că își iau angajamentul să fie sportivul descris de acele valori.
Apoi, înainte de fiecare antrenament, trebuie să îi determinați pe jucători să dețină nivelul de performanță (comportamentul) pentru toată ziua.
Este recomandat ca sportivii să definească ei înșiși aspectul acceptabil, inacceptabil și excepțional pentru activitatea aleasă. Asta include nu numai lucruri bazate pe valori, precum efortul și comunicarea, dar și elemente tehnice sau tactice. Sportivii definesc și dețin ceea ce este suficient de bun, ce este grozav, dar, cel mai important, ceea ce nu este suficient de bun și impune o oprire a jocului și o resetare cu scopul de a corecta.
O provocare adresată sportivilor ar fi:”cât timp putem susține acceptabil și excepțional?”. Astfel, se oferă un obiectiv în ceea ce privește comportamentul. Activitatea începe și continuă atâta timp cât nivelul de comportament este acceptabil sau excepțional, și se oprește atunci când nivelul devine inacceptabil. De obicei, jucătorii vor supraestima durata nivelului de comportament, dar, cu consecvență, comportamentul lor – și astfel, performanța lor – începe să se schimbe. Cel mai important, sportivii dețin acest proces. Ei definesc standardele, comportamentele acceptabile, și pot identifica acele comportamente inacceptabile în așa fel încât ’’să apese butonul reset’’ iar apoi să se corecteze.

Se poate să ne lovim de situații în care un anumit sportiv nu se dezvoltă din punct de vedere comportamental, asta chiar dacă echipa înregistrează progrese. În acest caz, se impune intervenția individuală, sub forma a trei pași:
- Lăsați-l pe sportiv să definească valorile echipei și să identifice la care dintre ele nu aderă. Mulți antrenori fac acest lucru în fața echipei pentru beneficiul a 1 sau 2 copii. Faceți-o individual, interacțiunea personalizată este extrem de importantă.
Ajutați-l pe sportiv să își vadă comportamentul prin ochii altora. „Cum crezi că îi faci pe coechipierii tăi să se simtă atunci când ei depun eforturi maxime și tu ești superficial? „Cum crezi că îți faci antrenorul să se simtă atunci când se bazează pe tine ca lider și tu nu îți respecți coechipierii?” Majoritatea copiilor nu se gândesc niciodată la asta. - Ajutați-vă sportivul să se schimbe, întrebând „Ești cine vrei să fii?” Dacă răspunsul este nu (ceea ce este foarte probabil), întrebați-l „cum te pot ajuta să te schimbi?” Când vedeți noul lui comportament, și este comportamentul pe care îl doriți, subliniați-l, trebuie să-l recunoașteți și să-l răsplătiți pe sportiv.
Din păcate, din când în când, veți avea sportivi care nu vor avea disponibilitate pentru a-și schimba comportamentul, și trebuie să luați o decizie dificilă, să mergeți mai departe fără el, indiferent de cât de talentat este. Trebuie să înțelegeți, cultura câștigă mereu în fața talentului în orice mediu, și chiar și cei mai talentați jucători vor distruge încet o întreagă cultură dacă nu se integrează și se comportă contraintuitiv cu standardele culturale. - În final, modelarea comportamentului nu este ceva pe care ar trebui să îl facem din când în când, este un lucru pe care ar trebui să îl facem permanent. Schimbarea comportamentului necesită timp, iar cea mai rapidă modalitate de a schimba comportamentul și de a progresa este să o faci de fiecare dată când pășești pe teren, nu doar o singură dată. Este confuz pentru copii când neîndeplinirea standardelor este ignorată de antrenori din când în când, iar atunci când antrenorul are o zi proastă, se pierde și îi ceartă pe jucători pentru același comportament care a fost OK săptămâna precedentă. Dacă nu este OK, trebuie să spunem acest lucru. Dacă lăsăm să meargă astăzi, spunem că nu este chiar un standard. Dacă nu confruntați, înseamnă că tolerați. Trebuie să cultivați comportamentele corecte și să le confruntați pe cele greșite.

Performanța echipei noastre este un comportament, nu un rezultat. Modul în care joacă echipa pe care o antrenăm este influențat de standardele și responsabilitatea noastră. Identificați-vă standardele, definiți-le cu echipa voastră și puneți-vă de acord cu jucătorii în legătură cu ce se întâmplă atunci când coborâți sub standard. Responsabilizați-vă jucătorii, atât față de ei înșiși, cât și față de ceilalți coechipieri.. Identificați jucătorii care nu înțeleg aceste lucruri, și fie îi determinați să-și schimbe comportamentul fie mergeți mai departe fără ei!
Când faci asta? În fiecare clipă, în fiecare zi, în fiecare săptămână!
Când îți dai seama că performanța este un comportament, rezultatul vine ca o consecință!
E important de precizat, către ce categorie / categorii de vârstă e direcționat articolul ? Ma refer, la nivelul copii si juniori !
ApreciazăApreciază