M-am numărat printre cei care, la începutul acestui campionat european, nominalizau Franța ca fiind principala favorită la câștigarea trofeului. Argumentele forte erau, în primul rând, avantajul propriului fief (cu toate că amenințarea din umbră a flagelul terorist a estompat elanul suporterilor), dar în opinia mea și o grupă accesibilă – că ne place sau nu, am fost una dintre cele mai modeste naționale de la acest Euro… Traseul „cocoșilor” până în finală a fost unul lipsit de emoții, destul de accesibil, singura piatră de încercare fiind semifinala în care a reușit să treacă de campioana mondială, nemții cedând în ciuda unei posesii superioare. Dar s-a demonstrat încă o dată  că momentele de tranziție sunt din ce în ce mai importante, la fel ca și mentalul puternic, care dă constanță jucătorilor, ajutându-i să elimine greșelile individuale, elevii lui Deschamps impunându-se într-un meci în care au avut mingea doar 32% din timp, însă au speculat la maxim erorile din defensiva germană.

Poate îmi voi atrage antipatii, dar sunt de părere că Portugalia nu a arătat până acum ca o echipă care să își merite locul în ultimul act al competiției. Dar e acolo. Ceea ce înseamnă că lusitanii, ajutați și de noroc, au practicat un joc eficient, chiar dacă această strategie a implicat sacrificarea spectacolului. Este Portugalia de azi a lui Cristiano Ronaldo? Pentru că CR7 cu siguranță nu este al Portugaliei, la fel cum nu este nici al lui Real Madrid. Dar băiatul gelat a demonstrat la acest turneu că își poate asuma responsabilitatea momentelor decisive, a arătat că este un marcator adevărat, ba chiar unul spectaculos, iar dorința lui de a-și adăuga în palmares un trofeu cu naționala l-a transformat într-un lider de generație care îi pune în umbră pe Figo, Rui Costa sau chiar pe regretatul Eusebio.

Nu știu dacă duelul din marea finală se va rezuma la reușitele celor doi şeptari. În antiteză cu Ronaldo, micuțul Griezmann este un jucător de echipă, care, în ciuda celor 69 (!!!) de meciuri oficiale jucate în sezonul competițional 2015-2016, aleargă de îi sfărâie călcâiele după medalia de aur a acestui European și, foarte probabil, după titlul de golgheter al competiției. Născut din mamă portugheză, Griezmann are o motivație fantastică să câștige acest trofeu, mai ales că la echipa de club frustrarea a fost mare în urma ratării titlului și a pierderii finalei CL. Este clar, Ronaldo și Griezmann sunt jucătorii exponențiali ai celor două finaliste, doi marcatori extraordinari, care și-au pus serios amprenta pe evoluțiile echipelor lor, însă fotbalul este un joc de echipă, și atât Franța cât și Portugalia au demonstrat în ultima lună că excelează la acest capitol. Rămâne doar să vedem dacă geniul vreunuia dintre cei doi va ieși la iveală deseară.

Senzația generală este că Portugalia va încerca să practice același joc ermetic, lăsând mare parte din faza ofensivă pe umerii lui Cristiano, ajutat poate de Nani sau Renato Sanchez. 0-0 e rezultatul care le convine de minune, chiar dacă minutele suplimentare jucate cu croații sau cu polonezii ar putea să le afecteze prospețimea fizică. Franța are forță ofensivă, are o linie de mijloc tenace și are o defensivă condusă imperial de către Lloris, cel mai bun portar al turneului. Într-un mod poate prea evident pentru o finală, Franța este marea favorită, dar fotbalul este atât de frumos pentru că este imprevizibil, iar Portugalia, condusă de cinicul Fernando Santos, poate produce surpriza. Trăiască Regele Fotbal!