Rar mi-a fost dat să văd atâtea reacții după meciuri de Champions League! Rivalitatea dintre Barcelona și Real Madrid și-a arătat amploarea, chiar dacă cele două echipe spaniole nu s-au întâlnit în această fază a competiției. Începând de la acuzații la adresa arbitrajului (care, trebuie să fim corecți, a ajutat în mare măsură pe madrileni să treacă de Bayern Munchen), continuând cu critici îndreptate către Cristiano Ronaldo (nici mie nu îmi place în mod deosebit omul, dar este o legendă ca fotbalist, și Realul are momente când trăiește aproape exclusiv din reușitele sale) și terminând cu rugăciuni pentru o altă remontada, le-am văzut pe toate. În cele din urmă, Cristiano i-a calificat pe madrileni, în timp ce Barcelona lui Messi, Suarez și Neymar nu a reușit să marcheze nici măcar o dată în poarta veteranului Buffon și părăsește cu capul plecat competiția.

Este foarte interesant că în toată această vâltoare provocată de rivalitatea sus-menționată, foarte puțini remarcă celelalte două semifinaliste. Atletico Madrid și AS Monaco. Diego Simeone și Leonardo Jardim. Doi antrenori la care putem desluși același scrâșnet de ambiție, chiar dacă sunt pe drumuri diferite. Simeone are cărarea bătătorită către finala CL, ambiția lui plecând de la faptul că Real i-a confiscat trofeul de două ori în ultimele 3 sezoane (în 2013/2014 în prelungiri, iar sezonul trecut la penalty-uri!), iar Jardim simte pentru prima dată aerul tare al fazelor finale ale CL și vrea să profite de oportunitatea imensă de a pune mâna pe trofeu. Antiteza dintre echipele conduse de cei doi este frapantă, unii căliți în bătălii pe cele mai cunoscute fronturi ale fotbalului de înalt nivel, ceilalți înfometați și impulsionați de oportunitatea de a intra în istorie. Simeone îl are pe Griezmann, atacantul rănit puternic în orgoliu și palmares de cele două mari finale pe care le-a pierdut vara trecută, Jardim îl are pe Kylian Mbappe, cel care se dovedește a fi o adevărată gură de foc la 18 ani și 4 luni, adolescentul care deja a doborât recorduri în această competiție. Iar traseul celor două echipe în acest sezon de Champions League ne arată starea de spirit, dar și strategia celor doi manageri. Atletico, arhicunoscută deja pentru stilul de multe ori inestetic, dar eficient, a eliminat economicos în sferturi Cenușăreasa competiției, surpriza de anul trecut a Angliei, Leicester, asta după ce reușise să treacă în optimi de Bayer Leverkusen, cu un neașteptat 2-4 în Germania și 0-0 la Madrid. În schimb, entuziasmul monegascilor poate fi descifrat cu ușurință din scorurile pe care le-au înregistrat în sferturi și optimi, nu e ușor să înregistrezi, la general, 6-6 cu Manchester City, și 6-3 cu Borussia Dortmund! Este foarte interesant să vedem tragerea la sorți a semifinalelor, o confruntare în semifinale între cele două ar pica în umbra unui Real-Juve.

La cum a arătat Juventus în această dublă cu Barcelona, cred că este principala favorită la câștigarea trofeului. Nu mă ascund, îmi place mult stilul lui Allegri, versatilitatea tactică pe care o imprimă echipei pe care o conduce, dar și echilibrul pe care l-a impus la o echipă care domină autoritar campionatul Italiei sunt aspecte care se regăsesc doar la echipe cu adevărat mari. Am mai spus-o, chiar dacă duce mai departe spiritul moștenit de la Conte, Allegri își arată clasa cu fiecare mișcare pe care o face la Juve. A gestionat perfect returul de pe Nou Camp, folosind (atenție!) aceeași garnitură care a administrat catalanilor un 3-0 spectaculos în meciul tur. Nu e cazul să insistăm pe detalii tactice, dar iată cum se poate demonstra în doar două meciuri că și jucătorii top-level pot fi făcuți să interpreteze strategii diametral opuse, asta în doar 8 zile!!!

Realul lui Cristiano Ronaldo zâmbește după această dublă confruntare cu bavarezii de la Bayern Munchen, însă parcă nu este zâmbetul său. L-am văzut pe Zidane foarte reținut la primele două goluri marcate de jucătorii săi în această partidă, chiar dacă era calificat la momentele respective. Cursa lui Marcelo, care a consfințit hattrickul lui Cristiano Ronaldo, cel atât de hulit de unii, și golul lui Asensio au adus liniștea pentru Zizou, care e însă îndeajuns de matur pentru această meserie ca să realizeze că i-a trecut glonțul pe la ureche și norocul lui s-a numit marți seară Victor Kassai. Și, chiar dacă la prima vedere, Real Madrid este cotată cu prima șansă la câștigarea a încă unui trofeu CL prin prisma valorii lotului și a experienței jucătorilor săi, celelalte trei echipe din careul de ași al acestui sezon de CL nu se anunță ca fiind victime sigure.

Nu știu câți au observat detaliul care se regăsește în jocul fiecărei echipe dintre cele 4 semifinaliste de care am vorbit mai sus. Intensitatea! Nu spun că la Barcelona nu este intensitate, sau la Leicester, sau la Borussia Dortmund, cu atât mai puțin la Bayern Munchen! Dar semifinalistele sunt echipe extrem de reactive, care negociază perfect fazele de tranziție și, ca o completare fericită a acestui detaliu, au și jucători cu o calitate fantastică pentru aceste momente ale jocului! Plus că, din ce am remarcat din imaginile văzute pe micul ecran, aceste momente de tranziție sunt antrenate extrem de mult, Simeone fiind celebru pentru obsesia sa pentru tranziția pozitivă, mai ales în sistemul de joc pe care l-a dus aproape de perfecțiune, acel 4-4-2 cu dublu 6 (ambii mijlocași centrali de profilul „numărului 6”). Să fie acesta un nou trend în fotbalul european?

Și, cum am văzut semifinala dintre Real și Bayern la televizor, nu am cum să nu fac câteva remarci la adresa comentariului care a însoțit imaginile meciului. Mi-aș fi dorit să văd un comentariu la înălțimea spectacolului oferit de cele două echipe, din păcate, subiectivismul dus la extrem al celor doi comentatori, precum și câteva remarci tactice complet aiurea, au umbrit calitatea unui eveniment remarcabil pentru Pro TV, una din televiziunile care a transmis meciul. Chiar nu vreau să intru în detalii legate de fișa postului pentru un comentator sportiv, însă sunt sigur că, deontologic vorbind, la un meci între o echipă din Spania și una din Germania, ești obligat să fii obiectiv! Și, ca o adăugare, m-aș bucura enorm dacă și televiziunile noastre care transmit meciuri de fotbal vor adopta filozofia unor televiziuni din Occident, care invită mereu un fost fotbalist să comenteze meciuri, mai ales pentru partea tehnică. Telespectatorii apreciază informațiile tehnice pertinente, venite atunci, în momentul în care le pot asocia și cu imagini, mai mult decât datele statistice sau de can-can care sunt prezentate de multe ori. E de apreciat că sunt făcute și acele studiouri, în pauza meciurilor și la finalul lor, unde invitații sunt, în general, din lumea fotbalului, din iarbă, jucători, foști jucători, sau antrenori. Dar sunt convins că un asemenea pas – specialiști care să comenteze în direct meciurile, ar fi un mare plus pentru orice televiziune din România!