Eroul din sportul de performanță

De ce ne plac eroii?  De ce căutăm zilnic povești de succes? De ce emisiuni TV de tipul ”România are talent”, sau ”Am întâlnit și români fericiți” sau ”Povești de succes în antreprenoriatul românesc” atrag atenția publicului larg consumator de spectacol? Succesul atrage! Succesul face rating.

 

De ce, în ciuda iubirii pe care o avem pentru eroii noștri, sunt atâtea voci care vor să-i transforme în ”îngeri decăzuți”?  De ce, totuși există atâtea voci care doresc să murdărească imaginea ”perfectă” a campionului, sau a eroului, sau a celui care are succes?

 

Hagiografia (descrierea într-o lumină ”perfectă” a unui erou) nu are nimic de a face cu Hagi. Deloc. Hagiografia este o portretizare psihologică a unui personaj în care autorul îngroașă caracteristicile pozitive pe care vrea să le evidențieze. Aceste caracteristici reprezintă valorile după care autorul descrierii se ghidează în viață. Ca om de știință aplecat asupra fenomenului sportiv de succes, nu pot să nu observ atât imaginea personajului portretizat în descriere cât mai ales, valorile subiective pe care autorul însuși  le zugrăvește în acea portretizare literară. De fapt, în fiecare descriere avem mai degrabă două descrieri în una (prima, a personajului descris, și a doua, a valorilor subiective ale autorului care descrie).

 

Hagi este eroul anilor 90. Înainte am avut-o pe Nadia Comăneci. Ea este eroina de la Montreal. Este campioana de nota 10. Dacă la școală nu putem da note mai mari de 10, înseamnă că 10-le Nadiei reprezintă perfecțiunea. Înainte de Nadia, i-am avut pe Năstase, Patzaikin sau Iolanda Balaș. După Hagi i-am avut pe Chivu, Vaștag și mai nou pe Neagu sau Halep. De fapt, ceea ce este Halep în tenis, Neagu este în handbal.  Și totuși, acești eroi ai sportului din România, dincolo de gradul ridicat de apreciere și popularitate, au creat și o poveste mai puțin plăcută, și de fapt ea nu vorbește atât de mult despre ”eroii” sportivi, cât mai ales despre noi, ceilalți. Dar ce spun poveștile lor de succes despre noi ceilalți….care nu avem același succes…? Dacă opera literară,  hagiografia, tabloul, sau sculptura unui artist ne comunică un mesaj direct, explicit, pe care îl înțelegem cu toții, ce mesaj implicit trebuie să ne prezinte aceste lucrări? Depinde de autor dar și de cititor. Depinde de ceea ce nu spune, sau ceea ce lasă să nu se înțeleagă la prima citire (vedere, înțelegere).

hagi
Hagi bucurându-se după marcarea unui gol pentru națională.   foto: sport.ro

 

Succesul sportivilor de azi vorbește foarte multe despre traiectoria, alegerile, mentalitatea învingătorului. Un erou nu este erou dacă nu a plecat de acasă (dintre noi), dacă nu și-a găsit misiunea specială pentru care este gata să se sacrifice, dacă nu urmărește atent sfaturile unui mentor spiritual, dacă nu s-a luptat cu condiția sa de viață depășind bariere, lovindu-se de obstacole, ieșind din mlaștină, înfruntând frica sau respingerea socială ca mai apoi să se întoarcă învingător printre noi,  pe strada de unde a plecat. Eroul reprezintă pentru omenire, modelul de succes, ceea ce vrem să fim cu toții.

 

În psihologia socială a valorilor, (studiul acelor principii care sunt foarte importante pentru o societate) eroul face parte, alături de simboluri și narațiunile de succes, din indicatorii măsurabili a valorilor sociale răspândite cultural. De exemplu, ”culoarea roșie” reprezintă sângele martirilor, valoarea de sacrificiu pentru apărarea țării. Acest roșu apare ca simbol pe steagul nostru și avem nenumărate poezii, cântece și narațiuni care transmit aceste valori mai departe de la o generație la alta. Valoarea este sacrificiul, jertfa, punerea interesului național mai presus de cel personal.

Tennis: BNP Paribas Open-Halep v Bouchard
Simona Halep, un idol în tenisul românesc, dar și ținta multor voci critice.      foto: looktv.ro

 

Dar în sport, ce reprezintă eroul? Eroul trebuie să respecte aceleași condiții prezentate de Campbell. El trebuie să fie unu dintre noi, un simplu om. Să fie, dacă se poate, de pe ”strada noastră”.  Trebuie să îl fi văzut antrenându-se, trecând aceleași etape ale creșterii la fel ca noi. Trebuie să aibă o misiune specială (un titlu de campion, un grand slam, o medalie olimpică, câștigarea unui trofeu care se câștigă cu sacrificii). Pentru această misiune, el trebuie să se sacrifice, să plece de acasă, să se lupte cu frica, cu el însuși, cu dorințele și limitele sale, dar și cu adversarii, cu condițiile de viață, și de ce nu, cu criticile pe care le primesc. Eroul are un mentor, un părinte (poate chiar unul spiritual), un antrenor, un psiholog, cineva care crede în el și în misiunea sa, care îl inspiră și îl sfătuiește în călătoria sa. Apoi eroul trebuie să câștige marele premiu, comoara mult râvnită, și dacă se poate, să păstreze o imagine imaculată. În final, nu ești erou dacă nu te întorci înapoi pe strada de unde ai plecat, dacă nu dai mai departe generațiilor de după tine, vecinilor, celor care au crezut (în) și s-au hrănit cu visul eroului. Ce poate da înapoi eroul? El poate oferi sfaturi, lecții, principii, chiar se poate da pe sine ca model.

 

Psihologia învingătorului promovează valoarea curajului, a perseverenței și autocontrolului. Medalia sau trofeul reprezintă simbolul. Eroul este personajul model, arhetipul (este eul nostru ideal). Eroul este ceea ce ar fi trebuit să fim… dacă am fi crezut mai mult în noi….dacă am fi muncit mai mult….dacă am fi avut alte condiții….dacă am fi avut oamenii potriviți lângă noi.

 

Când ne întâlnim cu eroii noștri apar două mesaje extrem de puternice și unul strigă mai tare ca celălalt. Primul este legat de admirația celui mai bun, a celui care a învins. Este admirația față de ideea de sacrificiu, perseverență, autocontrol, valorile după care ne ghidăm dacă dorim succesul. Succesul lor ne arată că și noi putem. Pe undeva, ne identificăm cu succesul lor și vrem sa fim contaminați. Al doilea mesaj, mai latent, care nu apare direct, (el este ascuns, implicit) este de fapt ceea ce nu se spune dar se trăiește și transpiră în limbajul forumurilor. Eroul este oglinda slăbiciunilor, a complexelor și defectelor noastre. Eroul ne arată cine suntem noi cu adevărat. De aceea, azi, mai mult ca oricând, oamenii se împart în două tabere. Una a celor care își laudă eroii, și cealaltă a celor care își murdăresc eroii. Cei care le critică azi pe Simona Halep, sau pe Neagu, sau pe Ponor, nu o fac pentru ceea ce reușesc aceste fete să realizeze, nici pentru imperfecțiunea acestor campioni. Nicidecum. Le spun de pe acum acestora să își vadă mai departe de misiunea lor. Acești oameni, dacă s-ar uita atent în oglindă, ar vedea motivul criticii lor. E acolo în fața lor, în conștiința lor. Frica, ura, regretul, complexul de inferioritate este ceea ce înțelegem noi atunci când vedem ”tabloul imperfect al eroului din sport”. Specialiștii români critică numirea unui antrenor străin la Naționala de handbal, sau de fotbal a României, nu pentru că aceștia au o imagine șifonată sau sunt lipsiți de valoare, ci pentru că succesul lor arată foarte puternic către insuccesul neasumat al celor mai mulți. Aici nu este vorba de un discurs cu valori naționaliste sau meritocratice, ci este mai degrabă un discurs al complexelor de inferioritate netratate, a fricilor, a vocilor interne neîncrezătoare, a regretelor și insucceselor noastre. Sunt multe aceste voci critice? Judecați dumneavoastră!

Un gând despre „Eroul din sportul de performanță

  1. De acord si nu prea! Trebuie spus ca ascensiunea Romaniei in anumite sporturi, ca si gimnastica sau fotbal s-au datorat dorintei partidului comunist de a demonstra occidentului pe de o parte, si propriilor concetateni pe de alta parte(astazi traim din amintiri), ca romanii sunt o mare natiune, cu acelasi zel cu care cateodata au mistificat adevarul istoric.Si din acest motiv, coroborat cu zbuciumul societati romanesti, care inca are probleme in a isi defini modele si reprezentanti(primar penal la baia mare, tudy „mana dreapta” la primaria capitalei) face ca pozitia modelului, eroului in sport mult mai complicata in societatea romaneasca. Acestia astazi sunt urcati pe culmi nebanuite, capata apelative fara comparatie”brilaintul, etc”, si cu acelasi zel si nonsalanta sunt tarati in noroi peste cativa ani, adusi la statutul de dusmani ai societatii.De fapt inca este greu pentru oameni sa creada ca reteta sucessului implica un plan foarte bun, o orientare clara in functie de aptitudini, apoi multa munca si estimari judicioase, apoi mai multa munca, si bineinteles talent si de ce nu, putin noroc. Toti asteapta sa dea „lovitura”, sa ajunga sus printr-o lovitura a sortii, toti cauta sa arda etapele, dar toti uita ca pana la urma totul inseamna un plan bine determinat. Si toti isi permit sa aduleze, dar sa si denigreze pe ce care se considera eroi, tocmai pentru ca isi doresc in adancul sufletului, sa ajunga , foarte usor, pe aceeasi treapta!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s