Fotbalul azi

Trebuie să acceptăm: fotbalul, la fel ca orice domeniu, evoluează. Sau, în unele cazuri, involuează. Iar un mare impact asupra evoluției fenomenului îl are managementul. Nu mă refer neapărat la managementul unei federații anume, ci la conceptul general, începând cu gestionarea proiectelor de dezvoltare, continuând cu relațiile interumane pe care le implică acest fenomen social…

Câtă dreptate a avut Hagi!

În urmă cu mulţi ani, poate prea mulţi, Hagi ne avertiza, într-o conferință de presă care probabil va rămâne punct de reper pentru generaţia actuală, poate chiar și cea viitoare: fotbalul românesc se duce, va deveni zero!!! Da, ar fi trebuit să facem statui acelor Fotbaliști, cu F mare!, au reușit să declanșeze adevărate revoluţii…

Prăpastia cu balauri

Duminică s-a tras cortina peste sezonul oficial 2015-2016, odată cu returul meciului de baraj dintre UTA Bătrâna Doamnă și FC Voluntari. Nu voi face aici o analiză a meciului (cu toate astea, trebuie să îi felicit pe cei de la UTA, au fost admirabili, în frunte cu Roli Nagy!), nici măcar a acestui sistem deficitar…

Jucătorul emblematic al României??

Pentru că ceasul ticăie, și "cocoșii" francezi ne așteaptă ca pe pâinea caldă, emoțiile devin din ce în ce mai mari în tabăra fotbaliștilor români. Simțind acest lucru, Patriarhul României a trimis la Paris cel mai destoinic slujitor al său, care, cu acordul federației, va activa undercover, ca fotbalist, pe toată perioada turneului, cu scopul…

Euro 2016 – More than Football!

Campionatul European se apropie cu pași repezi. Naționalele calificate fac ultimele reglaje, suporterii au luat calea Franței, jurnaliștii sportivi își ascut penițele. Emoțiile unei veri care se anunță plină de calitatea fotbalului de cel mai înalt nivel își fac simțite prezența. Dar până la momentul în care vom avea șansa să discutăm concret despre ce…

3 ori 3 fac 23

România, din ce am observat eu în ultima perioadă, a devenit o nație de hateri. Nu sunt adeptul acestor "englezisme", însă cred că e cuvântul care descrie perfect negativismul și înverșunarea pe care le exprimăm de cele mai multe ori. Orice decizie, fie ea politică, socială sau sportivă, este întâmpinată de un val de critici…

Eficiența inesteticului

Mircea Lucescu, chestionat de reporteri în legătura cu favorita lui din finala Champions League de deseară, a răspuns cu zâmbetul pe buze: " Atletico, normal! Nu e Simeone băiatul meu?". Nu cred că Răzvan trebuie să fie gelos, pur și simplu cel mai valoros antrenor român își arată admirația și susținerea pentru un coleg de…

Sufletul mare al numărului 11

Marius Onofraș este genul de om cu care poți să îți pansezi sufletul când ai nevoie. Fotbalist dedicat (ca o curiozitate, a jucat mereu cu numărul 11 pe tricou), dar mai ales un om de o decență și un bun-simț poate ieșite din comun pentru societatea actuală, și mai ales pentru fotbalul nostru, era prieten…