Sâmbătă a fost o zi interesantă pentru mine. La invitația unui bun prieten, am fost la Mogoșoaia unde am văzut cele două finale ale Campionatului de Elită U19. Nu voi face o cronică aici, cu toate că, în opinia mea, evenimentul ar fi meritat mai multă atenție, în primul rând din partea noastră, a oamenilor din fenomen. Însă vreau să vă supun atenției un detaliu care este evident în sectorul fotbalului juvenil.

După ce am văzut o finală mică spectaculoasă, în mare parte datorită răsturnărilor de scor și mai apoi a loviturilor de departajare care au făcut ca U Cluj să își adjudece locul 3 în detrimentul echipei Dinamo București, a urmat finala mare. FC Viitorul împotriva Ardealului Cluj. Echipa lui Hagi împotriva echipei care i-a dat fotbalului mare pe Chiricheș sau pe Maxim. Se anunța un meci interesant, trofeul strălucea pe masa oficială, iar medaliile așteptau cuminți să fie puse pe gâtul învingătorilor.

Din păcate, diferența mare dintre cele două echipe a făcut ca meciul să fie disputat doar într-o singură direcție. Nu mă refer la scor, unul cinic de altfel, ci la superioritatea evidentă a Viitorului. Echipele de juniori ale Academiei lui Hagi domină categoric competițiile în ultimii ani, iar această finală nu a făcut decât să confirme acest fapt. Până la urmă, bravo lor, celor de acolo, pentru munca depusă, bravo lui Gică Hagi, pentru curajul de a investi într-un asemenea proiect. Întrebarea este alta: de ce restul echipelor, școlilor de fotbal (pentru că sunt nenumărate!) nu reușesc să țină pasul și nu micșorează acest ecart de valoare? Bun, am văzut sâmbătă o generație de excepție a Viitorului cu 7 jucători din primul 11 care au debutat deja în prima ligă, cu toți titularii, chiar și doi jucători de pe bancă, selecționați la loturile naționale, dar chiar și așa… Să nu mă înțelegeți greșit, nu aduc osanale celor de la Viitorul, încerc doar să înțeleg de ce nu se pot ridica și alte echipe la nivelul lor.

Să fie de vină, oare, faptul că la majoritatea echipelor de copii și juniori se pun rezultatele înaintea dezvoltării individuale a jucătorului? Să fie de vină, oare, faptul că părinții plătesc absolut tot, de la taxă lunară până la echipament, și atunci mulți antrenori acceptă compromisuri venite din presiunile părinților? Ar mai fi foarte multe astfel de întrebări, ideea este ca toți să înțelegem că lucrurile nu sunt pe un făgaș normal, avem nevoie de o mentalitate focusată pe dezvoltarea micilor fotbaliști, mai ales la vârste fragede, nu de turnee câștigate la 7-8 ani. Băiatul meu face fotbal și îi spun mereu după meciuri, indiferent dacă a câștigat sau nu, că pe mine mă interesează să îl văd că progresează. E adevărat, a câștigat câteva turnee, are medaliile agățate pe peretele din camera lui, însă au fost doar satisfacții temporare, la fel cum sunt și deziluziile pierderii unui meci la această vârstă. Îmi doresc enorm să văd școli de fotbal care să crească fotbaliști, nu să înregimenteze “participanți la turnee” sau “cotizanți”…

Vreau să vă mai gândiți la un lucru. Viitorul U19 a participat în Youth League, unde a avut un traseu mai degrabă modest, fiind eliminați de cehii de la Pribram. Una dintre explicațiile faptului că nu au reușit să se impună într-o competiție europeană puternică ar fi și faptul că, pe plan intern, nu au parte de meciuri tari, iar pentru ei nivelul de competitivitate este foarte scăzut, practic nu au adversar. Și, din nou, vin întrebările, iar cea mai dureroasă este legată de nivelul fotbalului românesc, care nu are cum să crească dacă nu este alimentat continuu cu tineri jucători de valoare…

Din punct de vedere fotbalistic, conform unor statistici, Albania și Slovenia ne-au depășit. Urmează cât de curând Ungaria. Campionatul European bate la ușă…