Echipe ideale pentru prima parte a sezonului: Liga I

Prima parte a sezonului fotbalistic din România nu a rezervat prea multe surprize microbiștilor. Cel puțin pe plan intern, pentru că performanța obtinută de CFR Cluj în Europa League este la granița incredibilului, raportată la traseul parcurs, precum și la adversarii întâlniți. Chiar și așa, feroviarii clujeni conduși de Dan Petrescu, au reușit să fie constanți și în competiția internă, terminând anul calendaristic în fotoliul de lider. La FCSB, debutul se sezon a fost unul aproape de coșmar, cu o eliminare prematură din preliminariile Europa League, cu mulți jucători chinuiți de probleme medicale, cu instabilitate la nivelul staff-ului tehnic, aspecte care s-au reflectat în jocul prestat, implicit și în evoluția în clasamentul Ligii 1, unde, la un moment dat, se regăseau pe ultima poziție! Omul revitalizării grupării patronate de Gigi Becali este Bogdan Vintilă, un antrenor adus parcă de nicăieri, care, însă, reușește un parcurs remarcabil, și repune FCSB în lupta pentru titlul. La această scurtă analiză, am putea adăuga că suporterii olteni sperau la mai mult de la CSU Craiova condusă de Pițurcă, dar și că nu multă lume se aștepta ca Astra, măcinată de nemulțumirile jucătorilor plătiți mai mereu cu întârziere, să fie atât de hotărâtă în această luptă pentru locurile fruntașe.

Tocmai pentru că suntem atât de atenți la fenomenul fotbalistic, mai ales la al nostru, ne-am hotărât să facem un prim 11 ideal al primei părți a sezonului, pe trei categorii: Liga 1, Liga 1 – jucători U21 și Liga a 2-a. Bineînțeles, aceste variante sunt sub formă de opinie, dar ne-am bucura să veniți și voi, cititorii noștri, cu propuneri, cât se poate de argumentate.

Echipa ideala a Ligii 1 – prima parte a sezonului 2019/2020

Am ales un sistem 1-4-2-3-1, pentru că majoritatea echipelor din Liga 1 folosesc acest sistem.

La portar, alegerea nu a fost foarte dificilă. Giedrius Arlauskis (CFR Cluj) trece printr-o formă sportivă foarte bună, iar faptul că a fost ales și în echipa ideală a grupelor Europa League este un argument în plus. Ar mai fi fost în discuție Cătălin Căbuz (Viitorul) și Cristian Bălgrădean (FCSB), dar evoluțiile lituanianului au fost constant bune.

Fundașul dreapta ales de “Pipetă” este Radu Boboc. Semifinalist la Euro U21, în vară, tânărul de 20 de ani și-a câștigat locul de titular la FC Viitorul și a avut evoluții în creștere în acest tur. L-am ales “la bătaie” cu Valentin Crețu (FCSB), un jucător de asemenea “pe val”, care a reușit să-l țină pe tușă pe Cristi Manea, campion al ultimelor două sezoane, în tricoul CFR-ului.

Primul fundaș central din echipa noastră este Marius Constantin. 35 de ani împliniți, dar o formă fizică de invidiat, știință foarte bună a jocului, factor de echilibru în defensiva și în întreg jocul lui Gaz Metan. Fără doar și poate, trăiește a doua tinerețe în ultimii aproape trei ani, de când joacă la Mediaș. Nici Gabi Tamaș (Astra Giurgiu) nu își arată vârsta (36 ani), fiind a doua noastră opțiune pe această poziție.

Cel de-al doilea fundaș central în formația “Pipetei”, Andrei Burcă (CFR Cluj). Transferul la CFR Cluj a reprezentat pentru el o adevărată trambulină profesională, iar evoluțiile sale au intrat pe o linie ascendentă. A dat dovadă de maturitate inclusiv în meciurile din competițiile europene și putem spune, fără să forțăm nota, că a devenit cel mai important jucător din compartimentul defensiv al echipei campioane. Rezerva sa ar fi Bogdan Țâru (Viitorul), un alt jucător care este extrem de important pentru echipa sa.

Pentru postul de fundaș stânga, bătălia s-a dat între Camora (CFR Cluj) și Risto Radunovici (Astra Giurgiu). Ambii sunt fundași laterali de picior stâng cu aport ofensiv important, însă plusul de experiență îi dă tricoul de titular în formația noastră portughezului de la CFR Cluj, care dă impresia că joacă de o viață la echipa din Gruia. Și o face bine.

Primul post de mijlocaș defensiv este adjudecat de Alexandru Cicâldău (CSU Craiova). Jucătorul oltenilor, crescut de Gică Hagi, a dat consistență jocului prin evoluțiile sale, și, indiferent de antrenorul care a condus echipa în această perioadă, a fost punct fix în angrenajul craiovenilor. Rezerva sa este Jonathan Rodriguez, argentinianul celor de la Botosani reușind meciuri bune în această toamnă.

Al doilea mijlocaș defensiv în formația noastră este Fofana Boubacar (Gaz Metan Mediaș). Altă “piesă grea” din echipa Gazului, portughezul de 30 de ani susține jocul formației sale cu siguranță, dar și cu dezinvoltură. Rămâne de văzut dacă interesul arătat de FCSB se va concretiza. Sau dacă va face pasul către altă echipă care luptă pentru titlu. Sau, de ce nu, dacă va ajunge cu Mediașul în Europa. Rezervă pe această poziție, Damjan Djokovic (CFR Cluj).

Mijlocașul ofensiv dreapta în formația noastră este Bilel Omrani (CFR Cluj). Da, știm, postul lui de bază este atacant, dar argumentăm selectarea lui în această poziție prin faptul că și Dan Petrescu l-a folosit pe acest post, iar francezul a dat un randament foarte bun. Trebuie să amintim că Omrani a câștigat titlul de cel mai bun fotbalist străin din România în sondajul Gazetei Sporturilor. Pe acest post, l-am mai luat în calcul și pe Valentin Costache (Astra Giurgiu), care pare să traverseze cea mai bună perioadă a carierei lui de până acum.

La mijlocașul ofensiv central, numărul 10 al formației noastre, bătălia a fost foarte dură, ținând cont de valoarea jucătorilor pe care i-am luat în discuție, dar și de aportul lor la rezultatele echipelor lor. Câștigător a ieșit Constantin Budescu (Astra Giurgiu), cel care își pune amprenta în mod constant pe jocul giurgiuvenilor, dar, și mai important, pe rezultatele pe care le obține Astra. Budescu câștigă tricoul de titular în fața altor doi jucători foarte buni din campionatul intern, Dan Nistor (Dinamo) și Gabi Iancu (Viitorul). Cei doi sunt jucători exponențiali pentru echipele lor, ba chiar putem spune că jocul echipelor la care evoluează este contruit, cumva, în jurul lor.

Mijlocașul ofensiv stânga în formația noastră este, fără dubii, Florinel Coman (FCSB). Lăsând la o parte faptul că, până la acest moment, este principalul marcator al competiției, Coman a fost omul principal al revenirii FCSB, fiind o adevărată “locomotivă” pentru compartimentul ofensiv al trupei lui Bogan Vintilă. I-a făcut concurență pentru acest post Valentin Mihăilă (CSU Craiova), un alt jucător tânăr cu perspective foarte frumoase.

Atacantul echipei noastre este Sergiu Buș (Gaz Metan Mediaș). Nici aici nu ne-a fost ușor să alegem, pentru că bătălia pentru acest post s-a dat cu Denis Alibec (Astra Giurgiu), un jucător extrem de talentat, care a contribuit la câștigarea unor puncte importante în dreptul giurgiuvenilor. Buș s-a dovedit a fi atacantul perfect pentru formația antrenată de Edi Iordănescu, fiind foarte eficient și constant în evoluții.

FOTO 1: Facebook / Fotbal club CFR 1907 CLUJ NAPOCA

Un gând despre „Echipe ideale pentru prima parte a sezonului: Liga I

  1. […] Începem cu Cătălin Căbuz în poartă, care după o primăvară bună la FC Hermannstadt a devenit titular și la Viitorul, fiind unul dintre câștigurile Ligii I în acest an. Ștefan Târnovanu (Politehnica Iași) ar fi cealaltă variantă, dar l-am titularizat pe Căbuz ținând cont de faptul că l-am inclus și în lotul nostru ideal, la general (https://pipetafotbalului.com/2020/01/03/echipe-ideale-pentru-prima-parte-a-sezonului-liga-i/). […]

    Apreciază

Lasă un răspuns la Echipe ideale pentru prima parte a sezonului: U21 în Liga I – Pipeta Fotbalului Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s