Ca-n duminicile de altădată

Parfumul duminicilor de altădată s-a simțit la Brașov într-o după amiază aparte de 27 martie, ziua marelui Nicolae Pescaru, plecat dintre noi în urmă cu aproape trei ani. Marian Ivan, unul dintre „urmașii” lui nea Niki în galben-negru, a pus de un eveniment în cadrul căruia a adunat la un loc nume mari din istoria…

Acum câteva zile povesteam pe whatsapp cu Romică, și am căzut amândoi de acord să facem un material pentru cititorii Pipetei. Mi-a spus că este în Belgia, dar m-a rugat să nu pomenesc nimic despre asta până când nu se vor concretiza negocierile. Dar mi-a promis că mă va anunța imediat ce va semna. Și…

Pe Romică îl știu de foarte mulți ani. Genul de fotbalist care nu mustește de talent, a fost încă din perioada junioratului un jucător care alerga în fiecare meci până la epuizare. Îmi aduc aminte că a avut o generație foarte bună, la un moment dat campioană națională, iar din echipa crescută de Adi Szabo…

Astăzi o să scriu câteva rânduri despre Diego. Nu este vorba despre imensul Diego Armando Maradona, ci de un alt colos al fotbalului mondial, Diego Forlan. Watson, despre care vă relatam în episodul anterior că este directorul sportiv al clubului, mi-a adus la cunoștință cu o lună în urmă că s-ar putea să-l avem printre…

Spiderman de CFR

Niciodată nu a fost un portar spectaculos, vreun idol al tribunelor. Însă mereu și-a făcut treaba, e genul de goalkeeper apreciat de antrenori pentru că "apără ce e de apărat", ba mai mult, are deseori intervenții care salvează rezultate, câștigă puncte. Fiu de tenismen, șlefuit de Andrei Şanta, veșnicul antrenor al portarilor de la FC…

Inima Ardealului fotbalistic

FC Ardealul este unul dintre centrele de copii și juniori care și-a pus amprenta pe dezvoltarea fotbalului juvenil din zona Transilvaniei şi nu numai. Ceea ce la început a fost doar o pasiune de familie s-a dezvoltat într-o adevărată școală de fotbal, etapele organizării unui astfel de club nu au fost sărite, iar azi FC…

Sufletul mare al numărului 11

Marius Onofraș este genul de om cu care poți să îți pansezi sufletul când ai nevoie. Fotbalist dedicat (ca o curiozitate, a jucat mereu cu numărul 11 pe tricou), dar mai ales un om de o decență și un bun-simț poate ieșite din comun pentru societatea actuală, și mai ales pentru fotbalul nostru, era prieten…