Surdu a semnat în Belgia!

Acum câteva zile povesteam pe whatsapp cu Romică, și am căzut amândoi de acord să facem un material pentru cititorii Pipetei. Mi-a spus că este în Belgia, dar m-a rugat să nu pomenesc nimic despre asta până când nu se vor concretiza negocierile. Dar mi-a promis că mă va anunța imediat ce va semna. Și s-a ținut de cuvânt.

img-20170303-wa0004
Romeo Surdu împreună cu președintele clubului RWD Molenbeek, Thierry Dailly.       foto: arhiva personala

Începând de azi, Romeo Surdu este noul jucător al echipei de pe primul loc din liga a patra belgiană, RWD Molenbeek 47 FC. Alegerea lui poate părea un pic ciudată, dar ținând cont de contextul în care se zbate fotbalul românesc, îl înțeleg. Chiar dacă fotbalul belgian nu este unul considerat a fi top-level în Europa, nu cred că există comparație între organizarea și stabilitatea cluburilor de acolo și cele de aici. Exodul celor mai buni fotbaliști din Liga 1 din ultima perioadă ne întărește convingerea că Belgia e cu vreo 3 stații de tramvai înaintea noastră la capitolul fotbal… Oare la câte altele o mai fi!?

O scurtă căutare pe google ne spune ceea ce trebuie să știm despre noua echipă a lui Romeo Surdu. RWD Molenbeek 47 este continuatoarea echipei fondate în 1951, Standaard Wetteren, care în 2015 a fuzionat cu un alt club dând naștere lui RWDM 47. Nu vom face o lecție de istorie, dar poate ar trebui să menționăm că una din performanțele clubului este accederea în turul 4 al Cupei Belgiei în sezonul trecut. În acest moment, după 19 etape jucate, echipa este pe primul loc cu 50 de puncte, cu 4 mai multe decât echipa de pe locul secund, Rebecq. Surdu ar putea debuta duminică, atunci când echipa sa se va duela în deplasare cu RJ Wavre, locul 8 în ierarhie.

2017-03-04-01-10-04
RWD Molenbeek este lider în clasamentul ligii a patra belgiene.   foto: rwdm47.be

 

Despre alegerea sa, Romeo Surdu ne-a spus: „Mă bucur că am ajuns unde am fost dorit. Sunt sigur că vom promova și se vor schimba multe lucruri în bine! Cât despre FC Brașov, le urez succes și să promoveze.”

Noi nu putem decât să-ți ținem pumnii în noua ta provocare din carieră! Mult succes, Romică!

 

P.S. În poza de copertă, Surdu este alături de una din echipele de juniori ale clubului, care urmează să participe la un turneu în Franța.

Un gând despre „Surdu a semnat în Belgia!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s