La primele întâlniri cu sportivii pe care îi pregătesc, doresc să aflu nivelul de maturizare a personalității, la ce stadiu al dezvoltării au ajuns, sau care este stadiul la care a regresat ca urmare a experiențelor negative de viață. Constat că cei mai mulți sportivi nu se cunosc, sau că au învățat obiceiul de a se cunoaște prin oglindirea spre sinele lor a părerii celor din jur (colegi, părinți, antrenori). Și mai mult, majoritatea se reduc la identitatea lor de gen sau la ocupația lor („sunt un jucător de fotbal” , „sunt un băiat” , „îmi place fotbalul” , „sunt înalt” , „sunt talentat”).

Pentru a vorbi despre psihologia unui copil, este important să stabilim contextul în care se dezvoltă. Erick Erickson a stabilit una dintre cele mai cunoscute stadializări psihologice ale dezvoltării umane, pornind analiza sa de la nașterea copilului și până la vârsta a treia. Erickson susține că dezvoltarea umană are loc nu linear ci în stadii sau etape. În fiecare etapă există o activitate dominantă care creează o dilemă sau un conflict care necesită cea mai bună abordare pentru ca personalitatea să acumuleze experiența necesară acumulării deprinderilor sănătoase care duc la maturizare. Ca urmare a acestui conflict psihologic fie treci cu brio spre etapa superioară și acumulezi deprinderile mentale necesare succesului în viață, fie nu, iar atunci, în situații de stres major, copilul sau adultul nu va oferi cel mai adaptat răspuns necesar depășirii situației. Așadar, după Erickson există 8 stadii ale dezvoltării, cele mai multe fiind la vărsta copilăriei când copilul are cea mai bogată experiență de viață, acumulând treptat, deprinderi, abilități, experiențe și cunoștințe cum nu va acumula niciodată pe parcursul vieții de adult. În primul stadiu de viață (0-1,5 ani) copilul se contruntă cu dilema încredere vs neîncredere. El verifică treptat dacă lumea sa este una sigură sau nu. Pentru a rezolva aceste sentimente de incertitudine, copilul se orientează atent în jurul său (familie) pentru stabilitate și constanța îngrijirii. Dacă îngrijirea sa este constantă, predictibilă și de încredere, atunci copilul dezvoltă sentimentul încrederii pe care îl poartă cu sine înspre alte relații ceea ce îi va oferi siguranță când viața este stresantă. Succesul din acest stadiu va aduce în mintea copilului valoarea optimismului. Dezvoltând sentimentul încrederii, copilul va avea speranța că noile provocări ale vieții pot fi depășite. Nereușind să dezvolte sentimentul încrederii, (experimentând o viață cu îngrijire inconstantă, un climat instabil și impredictibil) copilul va dezvolta tiparul gândirii fricii în fața provocărilor (fiecare provocare este o amenințare a siguranței sale).

De la 1,5-3 ani, copilul se confruntă cu alte conflicte de viață. Copilul se dezvoltă din punct de vedere fizic, devine mult mai mobil. El își exercită independența, devine curios, este atras de lumea externă tot mai mult, îndepărtându-se de sursa principală de confort și îngrijire. Își alege jucăriile preferate, devine selectiv în ceea ce privește hrana. Începe să își testeze aptitudinile și deprinderile, în unele încercări va eșua, în altele va fi mai productiv. În acest stadiu, este critic ca părintele să îi asigure copilului un mediu sigur, care să reconfirme abilitățile pe care le dezvoltă. Așa că, părintele este încurajat să îi ofere cât mai multă libertate de explorare și autonomie. Părintele este încurajat să rămână prezent, să nu facă totul pentru copil iar când copilul greșește, este important că acesta să nu fie criticat. Finalizarea cu succes a conflictului din acest stadiu, îi conferă copilului ambiția, voința și autocontrolul. Critica, controlul exagerat, protejarea excesivă vor preveni dezvoltarea stimei de sine, sentimentului de eficacitate și autonomie. În schimb, copilul dezvoltă rușine și îndoială.