Primul meci din sferturile Champions League a confirmat faptul că, pentru FC Barcelona, episodul „Parc des Princes” din 14 februarie nu a fost o întâmplare. Juventus a arătat aseară ca o echipă care știe în fiecare moment ce să facă. Primele minute ale meciului pot fi introduse oricând în orice manual de fotbal, la capitolul pressing – cum să blochezi adversarul în propria lui jumătate de teren. Luis Enrique, un antrenor colosal, de altfel, a părut un pic depășit de această abordare a italienilor. Iar Dybala a demonstrat că poate exista „un stâng” cel puțin la fel de bun ca al lui Messi.

Stilul Barcelonei, acea posesie prelungită, de multe ori de-a latul terenului, ca la handbal, a devenit în ultima perioadă destul de ușor de blocat. Au demonstrat-o inclusiv echipe mici din campionatul spaniol, Deportivo la Coruna sau Malaga reușind să îi învingă pe catalani în 2017, iar Leganes chinuind-o serios chiar pe Camp Nou. Bineînțeles, au fost și meciuri în care adversarii au fost spulberați, însă nu mai e aceeași dominare autoritară care era acceptată cu resemnare de toți adversarii. Luis Enrique, antrenorul cu un palmares incredibil la Barcelona, 8 trofee și o medie de 2,39 puncte/meci, a declarat după înfrângerea de aseară, de la Torino, pentru ESPN FC, că este „responsabil 100% pentru acest rezultat. Un antrenor face totul să ajute echipa și să o pregătească, în mod evident, eu nu am făcut-o. Este o înfrângere pentru toată echipa, începând cu antrenorul, nu ar fi corect să scoatem vinovat pe vreun jucător.” Cu siguranță, fanii Barcelonei au în memorie proaspăta performanță pe care au reușit-o catalanii pe Camp Nou împotriva parizienilor de la PSG, acel formidabil 6-1 care le-a asigurat calificarea în sferturile de finală ale CL, însă antrenorul Barcelonei rămâne cu picioarele pe pământ: „Este foarte greu să ne gândim la o nouă remuntada, însă vom încerca să ne revenim cît mai repede și să jucăm cât mai bine în manșa retur.”

Tiki-taka. Stil de joc care a devenit emblema celor de la FC Barcelona, în care predominau pasele scurte, iar cifrele posesiei erau covârșitoare. Pep Guardiola a dus acest stil aproape de perfecțiune (14 trofee în mandatul său, 2008-2012!), regretatul Tito Vilanova, fost asistent al lui Pep, i-a continuat munca, iar Luis Enrique, după episodul Gerardo Martino din sezonul 2013-2014 în care Barcelona a câștigat doar Supercupa Spaniei, a readus stilul inconfundabil la o eficiență incredibilă. Pep a avut nevoie de un an de pauză după ce a părăsit-o pe Barcelona, însă în 2013 a preluat un alt colos european, Bayern Munchen. Bineînțeles, a încercat să imprime și acolo stilul tiki-taka, însă și-a dat seama din timp că trebuie să îl adapteze, și în cele 3 sezoane pe care le-a petrecut în capitala Bavariei a reușit să câștige 7 trofee. Provocarea cea mare se pare că este Manchester City, echipă pe care a preluat-o în vara trecută, acolo unde lucrurile nu merg așa cum își dorește Guardiola. Nu este eficientă tiki-taka în fotbalul britanic? Nu mai este eficient acest stil nici în Europa? Cred că aceste întrebări își vor găsi curând răspunsul, dar poate cea mai interesantă parte a problemei este modalitatea în care vor continua șefii Barcelonei strategia pe termen mediu, din punct de vedere sportiv. Succesorul lui Enrique va avea cu siguranță o sarcină extrem de dificilă…

Revenind la meciul de aseară, unul pe care probabil îl voi revedea de multe ori în viitorul apropiat, nu am cum să nu subliniez faptul că Juve a arătat ieri de ce este o echipă mare! Chapeau bas, maestre Allegri! Să transformi un veritabil număr 9, cum este Mandzukic, într-un jucător de bandă care să facă la fel de eficient ambele faze, este remarcabil! Să pui jucători refuzați (Khedira, Cuadrado, Dani Alves) lângă câteva transferuri stelare (Higuain, Dybala, Alex Sadro sau Pjanic) și să construiești o super-echipă, este incredibil! Disciplina tactică pe care am văzut-o aseară la Juventus, alături de acel spirit pe care Juve l-a regăsit odată cu „nebunia” lui Antonio Conte, spirit ținut la cote înalte și de Allegri, fac din echipa campioană a Italiei o adevărată forță fotbalistică! Modalitatea în care Allegri reușește să introducă individualități fenomenale, precum Dybala sau Higuain, într-un joc colectiv extrem de eficient, nu o regăsim la niciuna din echipele mari ale Europei. Evident, fiecare echipă are particularitățile ei, fiecare echipă are momentele de formă sportivă mai bune sau mai puțin bune, însă convingerea mea este că Juventus Torino este una dintre favoritele la câștigarea trofeului Champions League din acest sezon. Este foarte interesant de urmărit returul de pe Camp Nou, dar, la fel cum spunea chiar Luis Enrique, este greu să mai vedem o altă remontada, chiar dacă la Barcelona va reveni Sergio Busquets, care s-a dovedit a fi o absență importantă în meciul tur. Pentru că Buffon nu este Trap și Allegri nu e Emery.

Ca o scurtă încheiere, nu sunt nici fanul Barcelonei, nici al lui Juventus. Dar, pentru mine cel puțin, este reconfortant să urmăresc o echipă care are abilitatea de a se adapta de la meci la meci, și în același timp, să practice un joc spectaculos și eficient.