A ști să conduci nu înseamnă a ști să domini, ci a ști să convingi oamenii să muncească pentru un scop comun. Transpusă în fotbal, această idee are ca punct central antrenorul: cea mai importantă sarcină a sa este de a inspira jucătorii, ca și individualități, către scopul comun al grupului. Poate acesta este motivul principal pentru care antrenorii orientați către psihologie reușesc la cel mai înalt nivel, lucrând de multe ori cu jucători fenomenali, dar extrem de capricioși. Mourinho este cel mai bun exemplu în acest sens, modalitatea în care a reușit să ducă așa-numitul „man-management” la valori necrezute în urmă cu 2-3 decenii fiind absolut remarcabilă.

Știu, pare cumva snobism să folosim termene corporatiste în meseria noastră, mai ales acolo, jos în iarbă. Dar trebuie să înțelegem că orice influență exterioară care ne poate ajuta să fim mai buni este binevenită! Tocmai de aceea, în ultima perioadă, se folosește din ce în ce mai mult, cel puțin în fotbalul de cel mai înalt nivel, feedback-ul. Ce este, de fapt, acest feedback? În sensul inițial al teoriei sistemelor, feedback însemna schimbul de date despre cum funcționează o parte sau alta a sistemului, înțelegându-se că această parte le afectează pe toate celelalte din sistem, astfel încât orice parte ce are tendința să iasă din matcă să poată fi modificată în bine. E adevărat, această definiție pare ruptă dintr-un manual de tehnologie, însă se aplică perfect și în fotbal.

Să facem un exercițiu de imaginație: la pauza unui meci oficial, echipa fiind condusă pe tabelă după prima repriză, antrenorul intră în vestiar și, după ce își calmează pornirea de a urla și a critica în termeni duri propriii jucători pentru jocul mai puțin bun și mai ales pentru rezultat, se așează pe un scaun în fața jucătorilor și le cere feedback. Cum ați simțit meciul, băieți? Cum v-ați simțit adversarul direct? Ce credeți că putem face mai bine în repriza a doua pentru a cîștiga meciul ăsta? De la astfel de întrebări, se lansează o discuție constructivă, care trebuie, bineînțeles, să fie controlată de antrenor. Cu toate astea, informațiile expuse de jucători pot fi esențiale în stabilirea unei strategii pentru cea de-a doua repriză, de asemenea și implicarea jucătorilor va fi mult mai mare, ca efect al stimulului pornit de la schimbul de informații și idei care a avut loc în cabină. Bineînțeles, aceasta nu e rețeta ideală de a gestiona pauza, însă cu siguranță este mai eficientă decât atmosfera distructivă creată de înjurături, reproșuri și pumni în masă.

Feedback-ul este, poate, cel mai important instrument prin care un antrenor își poate implementa filozofia proprie în cadrul unui grup de jucători. Vă spun din experiența mea de jucător, cu tot respectul pentru antrenorii cu care am lucrat, dar am trecut prin momente în care ieșeam de pe teren fără o noțiune clară despre obiectivul antrenamentului respectiv. E adevărat, acum 10-15 ani, comunicarea dintre antrenori și jucători era extrem de limitată. Tocmai de aceea, consider că feedback-ul din partea grupului de jucători este esențial pentru antrenor, la fel cum este extrem de important schimbul de informații între conducerea executivă și stafful tehnic.

Am auzit de antrenori care aveau impresia că dacă vor cere opinia jucătorilor legată de procesul de antrenament sau chiar de detalii tactice, își vor pierde autoritatea în fața colectivului de jucători. Ori, la cum văd eu lucrurile, autoritatea nu îți este conferită automat de poziția pe scara ierarhică a clubului respectiv, ci de argumentele cu care îți însoțești competențele profesionale. Un antrenor care gestionează eficient relațiile interumane, mai ales pe cele cu jucătorii săi, a parcurs jumătate din drumul către implementarea principiilor sale în ceea ce privește partea sportivă și nu numai. Nu trebuie să ne simțim jenați să alocăm 5 minute la sfârșitul unei ședințe de antrenament în care să discutăm cu jucătorii detalii legate de respectiva ședință, indiferent că sunt jucători profesioniști sau copii de 10-12 ani. Cred că satisfacția de a vedea mulțumirea jucătorilor că au înțeles perfect ce am urmărit la antrenament, au aplicat principiile cerute și au avut concentrarea și receptivitatea la cote maxime, ne va duce către liniștea pe care o simțim înaintea meciului, când avem sentimentul că echipa va juca exact ce vrem noi, pentru că am pregătit-o de așa natură! Pentru că, nu-i așa?, o echipă joacă precum se antrenează.

Pentru că am amintit mai sus de copii de 10-12 ani, vreau să subliniez un aspect care se poate dovedi vital în relația antrenorului cu grupul de jucători. Trăim într-o eră a informației și tehnologiei, și știm cu toții că, încă de la vârste fragede, copiii au acces la diverse canale de informație, unul dintre ele fiind Youtube. Iar copiii care practică fotbal sunt fascinați de exercițiile și antrenamentele pe care le găsesc pe respectivul canal video. Tocmai de aceea, un antrenor de copii și juniori trebuie să fie pregătit în orice moment al antrenamentului să răspundă la întrebarea venită de la vreun elev de-al său: „Domn’ profesor, de ce facem acest exercițiu??”. Argumentele pe care le oferă antrenorul trebuie să fie clare, concrete și încadrate în succesiunea logică a procesului de antrenament care trebuie să ducă la modalitatea de joc a echipei. Din păcate, încă mai sunt antrenori care, în momentul în care sunt puși în astfel de situații, răspund cu un sever „Așa vreau eu!!!”. Gândiți-vă doar la aspectul pedagogic și educațional al unei astfel de interpretări, și oglindiți situația cu educația pe care o primesc la școală și acasă, una bazată pe informații argumentate. De ce ar fi la fotbal altfel, și de ce ar accepta părinții un antrenor de fotbal care folosească un proces de instruire bazat pe superficialitate și, până la urmă, lipsă de competențe? Trebuie să ne scuturăm odată pentru totdeauna de conceptul acesta de lasă că merge și așa… 

Acest subiect, al comunicării eficiente și al schimbului de informații la o echipă de fotbal, este, deocamdată, destul de delicat. Din păcate, sunt încă destul de multe persoane implicate în fotbalul românesc care nu acceptă alte opinii, pe criteriul șubrezirii propriei autorități și al pierderii respectului. Dar despre respectul în fotbal, și mai ales în fotbalul românesc, cu altă ocazie…