Testamentul…

Imaginați-vă următorul scenariu: un muribund, inconștient, este ținut în viață de un aparat-minune într-o cameră insalubră în care, într-un colț, un grup de indivizi dubioși își freacă mâinile, unele încătușate, după ce au reușit să își însușească mare parte din averea personajului nostru țintuit pe patul morții, în timp ce la căpătâiul său, doi oameni,…

Spiderman de CFR

Niciodată nu a fost un portar spectaculos, vreun idol al tribunelor. Însă mereu și-a făcut treaba, e genul de goalkeeper apreciat de antrenori pentru că "apără ce e de apărat", ba mai mult, are deseori intervenții care salvează rezultate, câștigă puncte. Fiu de tenismen, șlefuit de Andrei Şanta, veșnicul antrenor al portarilor de la FC…

Finala EURO 2016 -clocotul sângelui latin

M-am numărat printre cei care, la începutul acestui campionat european, nominalizau Franța ca fiind principala favorită la câștigarea trofeului. Argumentele forte erau, în primul rând, avantajul propriului fief (cu toate că amenințarea din umbră a flagelul terorist a estompat elanul suporterilor), dar în opinia mea și o grupă accesibilă - că ne place sau nu,…

Eroul din sportul de performanță

De ce ne plac eroii?  De ce căutăm zilnic povești de succes? De ce emisiuni TV de tipul ”România are talent”, sau ”Am întâlnit și români fericiți” sau ”Povești de succes în antreprenoriatul românesc” atrag atenția publicului larg consumator de spectacol? Succesul atrage! Succesul face rating.   De ce, în ciuda iubirii pe care o…

Inima Ardealului fotbalistic

FC Ardealul este unul dintre centrele de copii și juniori care și-a pus amprenta pe dezvoltarea fotbalului juvenil din zona Transilvaniei şi nu numai. Ceea ce la început a fost doar o pasiune de familie s-a dezvoltat într-o adevărată școală de fotbal, etapele organizării unui astfel de club nu au fost sărite, iar azi FC…