Pâinea și cuțitul de la FC Brașov

Despre relația mea cu FC Brașov ar fi multe de spus… Păstrez în suflet multe amintiri prețioase legate de această echipă, de culorile galben și negru, dar există, de asemenea, și momente pe care le-am trăit acolo și mi-aș fi dorit ca deznodământul lor să fie altul. Puțină lume știe cât de mult mă consumam la eșecurile Steagului, chiar și atunci când evoluam la alte echipe. Într-o coincidență bizară, soarta a vrut ca eu, Balint Laszlo, să nu fiu niciodată adversar al lui FC Brașov, nici din postura de jucător, nici din cea de antrenor. Iar meciurile amicale în care am condus ca antrenor Unirea Tărlungeni împotriva Steagului mi-au dat mereu o senzație ciudată, un nod în gât pe care nu îl doresc nimănui.

Azi dimineață, în birourile actualei conduceri a echipei, sufletul meu a fost sfâșiat de cuvintele a doi oameni care conduc destinele acestei echipe, și toată bunăvoința mea legată de actuala situație a clubului, aruncată la gunoi… Într-o încercare amiabilă de a-mi clarifica situația contractului pe care l-am avut semnat cu clubul în perioada ianuarie-iunie 2015 (când am activat la echipă ca asistent al croatului Lokica, iar mai apoi, al lui Adi Szabo), am mers la sediul clubului să discut cu conducerea. Aveam nelămuriri în privința faptului că se fac verificări dacă noi, antrenorii și jucătorii, avem făcute pontajele pe perioada contractului. Adică, dacă am fost la serviciu. Cu alte cuvinte, eu, în perioada respectivă antrenor asistent la prima echipă, trebuie să demonstrez că am fost în fiecare zi la antrenamentele echipei și că nu am semnat acel contract ca să iau banii și să stau acasă. Asta este explicația celor doi, înainte ca domnul Solomon să îmi spună că eu sunt de vină pentru toată situația(!!!) și înainte ca domnul Brescan să îmi spună că merg în biroul respectiv ca un milog după bani… Am regretat enorm faptul că am încercat o rezolvare amiabilă, nesocotind astfel îndemnurile avocatului cu care mă sfătuiesc, cel care îmi sugerase să merg direct la tribunal pentru a-mi recupera drepturile care figurează ca și cheltuieli curente, o sumă nesemnificativă de altfel, raportat la alte datorii ale clubului. Am fost atât de naiv, crezând că vor aprecia faptul că eram dispus să renunț la suma cu care sunt înscris la masa credală, am fost naiv să cred că oamenii care conduc actualul FC Brașov vor avea măcar o umbră de respect față de foștii jucători și antrenori… Domnii din conducere nu trebuie să uite faptul că doar datorită unui fost jucător al echipei, Alexandru Chipciu, clubul beneficiază la acest moment de resurse de supraviețuire! Domnii din conducere nu trebuie să uite că, în momentul în care, în vară, s-au hotărât să continue activitatea, jucătorii brașoveni au fost cei care au răspuns imediat prezent! Unii dintre ei, dați afară fără scrupule, ieri, pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri. Vlăsceanu, Potecu, Horia Popa, Pamfile, brașoveni, plus Avram. Sunt convins că jucătorii care au rămas în lot au valoare, sunt convins că Dinamo, Concordia Chiajna sau Viitorul sunt mulțumite de colaborarea cu FC Brașov prin care jucătorii lor tineri joacă meci de meci în liga a doua, dar ce s-a întâmplat cu Alupoaie și Boția, cedați în liga a treia la Hărman, de ce Negotei, Drugă și Răchișan au ajuns la Dinamo 2?? Toți sunt jucători tineri, brașoveni, crescuți de FC Brașov, cu certe calități, cel puțin pentru nivelul ligii secunde și care ar fi putut aduce beneficii clubului în viitorul nu foarte îndepărtat, dacă li s-ar fi acordat încredere.

marianbrescan
Marian Brescan, omul care taie și spânzură la FC Brașov.     foto: mytex.ro

Multă lume nu știe de câte ori am întors eu obrazul pentru FC Brașov… Am întors obrazul și am tăcut în fața unor oameni care conduceau clubul, doar din dragoste pentru această echipă. Până azi! Nu mai sunt dispus să fac niciun compromis, pentru că știu că nu l-aș face pentru echipă, ci pentru cei care conduc echipa. Din păcate, am ajuns la concluzia că nu mă identific cu absolut nimic din actuala echipă, cu excepția suporterilor, cei care au adânc în suflet spiritul stegar. Iar spiritul stegar însemnă respect și dragoste pentru culorile galben și negru…

 

P. S. Știu că voi fi blamat pentru aceste rânduri, știu că vor fi oameni cărora nu le va pica bine faptul că iese la iveală modalitatea prin care se gestionează situația cheltuielilor curente în ceea ce privește foștii jucători sau antrenori, o situație la care cineva trebuia să ia atitudine. O fac eu, pentru că am fost crescut și educat de așa manieră încât să nu las pe nimeni să mă umilească! Nu m-aș mira dacă vor fi și alții care îmi vor urma exemplul, pentru că sunt destui cei care au tăcut până acum. Oamenii din Brașov, suporterii Steagului, trebuie să înțeleagă că nu asta e calea prin care se poate salva o echipă, mai ales o echipă de tradiție care ar trebui să impună respect…

2 gânduri despre „Pâinea și cuțitul de la FC Brașov

  1. Cine s-a gasit sa aiba curaj sa vorbeasca si sa ajunga conducator la Fc Brasov..Marele conducator Solomon…ati lasat clubul intr-o situatie mai rea decat era inainte sa vii tu si ceilalti …ati supt ce era de supt in club( banii de la transferul lui Chipciu),planul de reorganizare nu l-ati facut si ati plecat…cum puteti avea tupeul tu si brescan,sa vorbiti asa cu un fost fotbalist cu bune rezultate in tara asta? Ati venit ca marii salvatori si ati plecat ca niste catei cu coada intre picioare,dar cu banii in buzunar..RUSINE CA AVETI CURAJ SA MAI VORBITI DUPA CE ATI FACUT LA ACEST CLUB IN CALITATE DE CONDUCATOR.

    Apreciază

  2. stimata redactie.din dorinta de a aduce in fata opiniei publice adevarul despre relatia clubului fc brasov cu domnul balint laszlo pot sa declar ca i-am comunicat domnului antrenor ca singura modalitate de a-si putea recupera legal sumele de bani datorate de catre club este de se demonStra ca s-au intocmit state de plate inregistrate de contabilitate,ceea ce este practic imposibil deoarece nu s-au intocmit aceste state, de catre conducerea administrativa din perioada 2015(sau nu s-au inregistrat!)..apoi i-am comunicat domnului laszlo ca de aceasta situatie se face si dansul vinovat pentru ca vorbim de drepturi salariale din perioda ianuarie-iunie 2015,perioada in care dansul nu a facut nici un demers in acest sens.sa nu mai vorbim de relatiile contractuale speciale cu presedintele zotta din acea vreme,relatii clare de favorizare,in conditiile in care domnul balint era angajat la centrul de copii si juniori cu clauze speciale fata de ceilalti colegi antrenori.domnul balint sau orice persoana care doreste sa aiba cerinte legitime de clarificare a situatiilor lor contractuale este invitata la sediul clubului pentru lamuriri si clarificari ,SI in acelasi timp toti cei indreptati sa-si recupereze sumele datorate sa stie ca acest demers se poate face numai si numai in cadru strict legal,cadru care nu fost deloc respectat pina la momentul preluarii administrarii judiciare de catre TOP EXPERT.Ne punem intrebarea din ce venituri a trait domnul Balint in aceea perioda ?Apoi de situatia jucatorilor NEGOTEI, BOTIA, DRUGA,ALUPOAIE, RACHISAN puteti sa-i intrebati pe cei care au „gestionat” clubul inainte de numirea actualei conduceri.Domnul Balint nu stie ca la formarea acestor jucatori a participat si s-a implicat si actualul presedinte cu pasiune si responsabilitate si ca de haosul instalat in club in perioada mai-iuLIE2016 au profitat o groaza de profitori care au devalizat clubul.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s