Antitezele trecut-prezent sunt, în cea mai mare parte a lor, defavorabile actualității. N-are rost o comparație peste ani, deși înainte de a începe să scriu, m-am uitat pe Youtube și am revăzut acele ultime patru minute fantastice, Steagul Roșu-Beșiktaș, 1974,  3-0, după 2-0 pentru turci la ei acasă și 0-0 în minutul 86, în fața unui Tineretului arhiplin. Dar, cum spuneam, nu e momentul. Amintirile pot face de multe ori rău.

Am aflat că de ceva vreme jucătorii Steagului se antrenează în semicercurile din spatele porților, pe gazon au acces doar la meciuri. N-au ce să mănânce prin cantonamente, nu i-a plătit nimeni de luni de zile, iar Răzvan Avram dormea astă-iarnă pe masa de masaj din vestiar, că era mai cald. Tabloul nu e decât în parte șocant, astfel de lucruri se întâmplă în România destul de frecvent. Vorbim despre România unor patroni de cluburi care acum zece ani păreau bastioane ale prosperității, iar astăzi se strecoară discret printre insolvențe și chemări la DNA.

Brașovul a fost jefuit așa cum au fost jefuite și alte echipe, iar peisajul a rămas  fără FC Argeș,  FC Bihor, Gloria Bistrița, Sportul Studențesc, Jiul, Corvinul și riscă să rămână în curând și fără U Cluj, Farul, Gloria Buzău. Sigur, Craiova, Târgu Mureșul, Iașiul, Timișoara sau UTA au înviat în alte trupuri, recunoscute de fanii lor puțin spre deloc. Culorile, palmaresul și spiritul sunt încuiate în fișete, iar ceea ce vedem e cu totul altceva decât ceea ce a fost.

La răscrucea existenței, Steagul așteaptă vântul care să-l miște. Banii picați din cer, investitorii de diverse naționalități, sunt himere în care nu mai cred nici măcar cei care le anunță atât de optimist și de sonor. De ce ar veni concernul cutare la Brașov să preia un club ale cărui datorii sunt atât de mari încât pentru a le acoperi, ar fi nevoie de cinci-șase ediții de primă ligă, cu drepturile lor TV cu tot?!

În asemenea situații, dincolo de glasul înlăcrimat al lui Adrian Szabo de după ultimul meci, soluția cea mai sănătoasă este s-o iei de jos de tot și să te reinventezi. Modelul Timișoarei celei adevărate pare de urmat. Au început acum câțiva ani printre căruțele ligii a cincea și acum sunt în așteptarea derbyurilor locale de Divizia B cu proaspăta retrogradată adusă de la Recaș, față de care suporterii bănățeni n-au simțit și nici nu vor simți vreodată vreun fior.

O societate care să aibă în inimă și în acte culorile galben-negre și emoția finalului de meci cu Beșiktaș poate pleca oricând de jos, poate funcționa prin stipendiile suporterilor și, mai ales, poate fi mereu îngrijită, protejată de miliardarii de carton care-și fac publicitate pe seama fotbalului, vând jucători și apoi lasă echipele să facă ce-or ști. E varianta existenței demne contrapuse unei mizerii eterne, cu spaima zilei de mâine albind nopțile celor cărora într-adevăr le pasă.