Întoarce „mâna de ajutor”

sursa foto: www.uta-arad.ro

„Foarfeca laterală” din meciul cu CSM Reșița l-a adus „pe prima pagină” la finalul lunii octombrie, anul trecut. Este una dintre amintirile lui cele mai plăcute de când a început fotbalul. „Alături de momentul în care am câștigat campionatul cu Astra și de primul gol marcat în Liga I, chiar împotriva FCSB-ului. Dar și de…

Începe cea mai interesantă, cea mai „încinsă” parte a campionatului intern, playoff-ul. Criticat de mulți, mini-campionatul ce are miză titlul aduce, cu siguranță, un plus de spectacol. Nu neapărat cel de pe teren, însă „lupa” stă mult mai mult pe fotbalul nostru în această perioadă. Cele 6 echipe sunt „întinse” pe doar 8 puncte după,…

Prima surpriză de proporții din actualul sezon al Ligii 1 s-a înregistrat aseară, când nou-promovata Gaz Metan Mediaș a reușit să învingă în deplasare campioana en-titre, într-un meci care, din punct de vedere al stadionului pe care s-a disputat, se înscrie pe lista paradoxurilor fotbalului românesc. Dezamăgitor este modul în care s-au prezentat băieții lui…