11 certitudini după Steaua- Dinamo

1. La Steaua-Dinamo a fost intensitate. Începând de la porțile stadionului, unde suporterii dinamovişti au fost dezbrăcați de veste, până la duelurile din iarbă. Acolo, pe gazon, au fost chiar și mâini în gât și coate în gură. Ceea ce nu e foarte ok pentru un spectacol fotbalistic, dar e minunat pentru audiență, mai ales când spectacolul fotbalistic este sub așteptări. Cu toate astea, arbitrul primește notă de trecere.

2. Enache nu poate juca fundaș dreapta la Steaua. Cel puțin, nu în meciuri mari, ca să folosim expresia patronului său, când îl critica, după meci, pe Mitrea. Puținele calități defensive ale lui Enache nu îl ajută să se descurce pe postul respectiv, nici măcar la un nivel decent. La Steaua, problema fundașului dreapta e veche, însă la fel de adevărat este și faptul că în campionatul intern nu prea găsești soluții viabile, care să își facă treaba pe defensivă dar și să aducă un aport ofensiv consistent.

3. Andone este un antrenor a cărui decență frapează în peisajul autohton. Mi-a  plăcut enorm declarația lui, sinceră și simplă, în care recunoaște că echipa sa nu merita să câștige în condițiile în care a fost dominată în multe momente. Nimic anormal în aceste vorbe, dar normalitatea devine un lux, ușor-ușor.

4. Rotariu nu este deranjat de regula U21. Nu îl deranjează nici să marcheze în poarta rivalilor. Și nu numai.

5. Stanciu e de milioane. 5 milioane, 7 milioane, 10 milioane? Doar Becali știe prețul corect. Doar că prea multele zerouri încep să apese pe umerii decarul stelist. Oare e timpul să plece și el, la fel cum a făcut-o Chipciu??

thumb_steaua-i-a-stabilit-pretul-final-lui-stanciu-poate-deveni-cel-mai-scump-stelist-din-istorie-daca-pleaca
Stanciu privește către viitor.    foto: sport.ro

6. Echipa lui Becali este Steaua, chiar dacă multe voci afirmă că e o clonă. De Amorim, Boldrin sau Tănase, când au semnat contractele, nu au semnat cu echipa Armatei (există una?). Nu mă erijez în vreun avocat al acestei spețe, însă meciul de aseară a arătat ca un derby, am văzut acea rivalitate istorică. Iar noi, ca simpli suporteri, nu putem decât să ne bucurăm că mai avem astfel de momente, mai ales după dispariția Rapidului sau a Petrolului…

7. Reghe merită felicitat pentru curaj! Într-o săptămână în care meciul cu Dinamo este încadrat de o dublă înspăimântătoare cu Manchester City, abordarea tactică a antrenorului Stelei e de admirat. Sper să îl aplaudăm și miercuri seară, indiferent de rezultat.

8. Suporterii dinamovişti au fost, din nou, la înălțime. Numiți de unii diabolici, de alții geniali, au demonstrat în nenumărate rânduri, că sunt cei mai buni din România, și printre cei mai buni din Europa. Fotbalul este despre jucători și antrenori, însă pentru suporteri. Când vom înțelege cu toții acest lucru??

5564670-mediafax-foto-alexandru-dobre
Galeria dinamovistă.    foto: mediafax.ro

9. Christoph Daum a luat, din nou, notițe. Așteptăm să vedem cum se va descurca la primul extemporal.

10. Rezultatul este just. Și mulțumește ambele părți. Dinamo rămâne, deocamdată, pe primul loc, iar Steaua se gândește că diferența de puncte poate fi recuperată în restanța cu Iașiul. Rivalitatea continuă și în clasament.

11. Daniel Popa este reperul care arată tuturor că în liga a doua sunt fotbaliști de calitate. Încă mai sunt. Și pot face saltul către prima ligă, chiar escaladând prăpastia valorică dintre cele două eșaloane. Aveți grijă de eșaloanele inferioare! Se aude???

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s