Cuvintele vin greu… Sunt atâtea de spus, însă parcă ceva mă sugrumă… Cum poți să vorbești despre moartea unui om?? Dar despre moartea unui fotbalist pe teren???

Patrick Ekeng. Nu l-am cunoscut personal, știu despre el doar că, până aseară, era cunoscut pentru toți microbiștii din România datorită șutului formidabil cu care a perforat poarta Stelei. De aseară însă, va rămâne în memoria noastră ca fiind fotbalistul camerunez care și-a lăsat sufletul pe stadionul Ștefan cel Mare. La propriu. Prăbușirea lui m-a cutremurat, nu îmi pot imagina ce este în sufletele celor apropiați, în sufletele jucătorilor și antrenorilor dinamoviști. Cuvintele care îmi persistă în minte sunt cele pe care le-a spus Dănciulescu, imediat după tragedie:”Parcă suntem blestemați…”. De acum, în istoria lui Dinamo, lângă fila neagră a lui Hâldan s-a mai adăugat una…

Vă spun sincer…nu aș fi scris despre acest eveniment. Sunt convins că o fac alții, mult mai profesioniști ca mine în acest domeniu, și mult mai documentați. O fac însă pentru că vreau să trag un semnal de alarmă. Nu știu dacă Ekeng ar fi putut fi salvat, probabil se va face o anchetă și se va demonstra acest lucru. Ceea ce vreau eu să subliniez este că, dacă un fotbalist de la una din cele mai puternice echipe din România și-a pierdut viața pe teren, la ligile inferioare ar trebui să ne așteptăm oricând la o nenorocire de acest gen. La liga a doua sunt maxim 5 echipe care au în permanență doctor la echipă, la antrenamente, meciuri, cantonamente și deplasări. La liga a treia, din acest punct de vedere este jale, antrenorul trebuie să aibă noțiuni solide măcar de prim-ajutor, toată responsabilitatea este pe umerii lui în cazul în care se întâmplă ceva. Toată lumea știe că, de multe ori, controalele medicale periodice la acest nivel sunt făcute sumar și superficial. La meciurile amicale nu există doctor, de multe ori, ce să mai vorbim de ambulanțe dotate. Vara trecută, la Clinceni fiind, am dat peste un arbitru (Dragoș Istrate) care nu a vrut să dea drumul la joc până când nu era doctor cu patalama la teren, care să semneze pentru asigurarea asistenței medicale. Personal, sunt convins că printre sutele de fotbaliști care evoluează la ligile inferioare din țară există jucători care suferă de afecțiuni greu de depistat la un control sumar. Și atunci mă întreb… Chiar trebuie să fim acea nație care învață doar din tragedii? Mai ales din tragedii născute din ignoranță?? Nu vreau să fac supoziții, însă Patrick Ekeng nu a fost împușcat de lunetiști. Este clar că suferea de o afecțiune, care, în mod normal, ar fi trebuit să fie descoperită… Întrebările sunt multe la acest moment, sper să își găsească răspuns cât de curând, mai ales cea legată de resuscitarea în ambulanță…

În România, se moare cu zile pe șosele, în cluburi, în spitale. Chiar și pe terenul de fotbal…