Nu am stat mult în Coreea de Sud. 7 zile nu sunt suficiente pentru o documentare serioasă legată de filozofia unei nații în ceea ce privește fotbalul. Însă am avut șansa ca, pe lângă antrenamentele și meciurile pe care le-am văzut, să interacționez cu oameni care cunosc fotbalul sud-coreean în cele mai mici detalii, și astfel am reușit să adun informații importante, multe dintre ele inedite. Și pentru că sunt convins că mulți dintre voi, prietenii noștri, vă doriți să aflați aceste amănunte, m-am hotărât să vă dezvălui câteva curiozități despre fotbalul corean.

• Munca este pe primul plan. Antrenamentele sunt lungi și foarte grele, am rămas uimit de intensitatea cu care se lucrează. Iar mentalitatea lor este pe măsură, după cum îmi povestea Milos Stojanovic, atacant la Busan Ipark: la un antrenament, antrenorul a decis ca ultimele 10 minute din antrenament să fie la alegerea jucătorilor în ceea ce privește intensitatea. Jucătorii au ales să se antreneze mai tare, „zburau apărătorile” pe gazon!

• Pentru că am pomenit de apărători, trebuie să vă spun că purtarea lor la antrenament este obligatorie. Cine nu le poartă apărători, are amendă!
• Jucătorilor străini le este dificil să se adapteze în fotbalul corean. În primul rând din cauza antrenamentelor foarte grele, dar și din cauza faptului că jucătorii autohtoni îi acceptă foarte greu, iar integrarea în colectiv este anevoioasă. Este un fapt binecunoscut – coreenii sunt foarte naționaliști, de multe ori cred că nimeni nu poate fi mai bun ca ei. Însă probabil că reticența față de străini vine și de la diferența mare între câștigurile străinilor și cele ale jucătorilor coreeni.
• Poate tocmai din cauza acestei reticențe față de străini, la momentul actual nu există niciun antrenor străin în primele două ligi din Coreea! Cu toate astea, progresul fotbalului corean e confirmat de semifinala Asia Champions League dintre Seoul și Jeonbuk Motors, cele mai bune echipe coreene ale momentului.
• Diferența între numărul spectatorilor de la meciurile din prima ligă și cele din a doua este uriașă! Dacă la prima ligă media spectatorilor bate undeva către 10.000 de oameni la fiecare meci, în liga a doua multe meciuri au o asistență de doar câteva sute de specatori, mulți dintre ei, copii.
• Dacă mediatizarea meciurilor din prima ligă este normală, și o întâlnim și în România, în Coreea de Sud poți viziona online fiecare meci din liga a doua. Se fac statistici, se alege echipa etapei, se desemnează MVP-ul etapei. Și credeți-mă…bătălia pentru cel mai bun jucător al rundei este crâncenă, sunt foarte mulți jucători buni în a doua ligă!
• Gyeongnam FC a început acest sezon cu o penalizare de 10 puncte, după ce în 2015 federația a finalizat o anchetă care îl viza pe fostul președinte al clubului, acuzat că, în sezonul din 2014, a aranjat câteva meciuri cu ajutorul unui arbitru, iar prin intermediul unui impresar, a scos sume considerabile din vistieria clubului. Arbitrul și impresarul au fost arestați imediat după finalizarea anchetei, președintele a încercat să fugă, apoi, încolțit, s-a aruncat de pe un pod. N-a murit, dar cu siguranță, conform legilor de acolo, și-a înrăutățit situația.

• Sangju Sangmu este echipa armatei coreene. Stagiul militar este obligatoriu la ei, 2 ani. Iar Sangju poate lua de la orice echipă orice jucător care nu și-a satisfăcut stagiul militar. Cei care nu au acest privilegiu, când ajung pe la 27-28 de ani…la oaste!
• Dacă echipa armatei se descurcă foarte bine în prima ligă (au intrat în play-off), echipa Poliției, Ansan Police, este pe primul loc în liga secundă, însă fără drept de promovare anul acesta. Și la ei este valabilă aceeași poveste ca și la echipa armatei, pot lua orice jucător să își satisfacă stagiul militar la ei.
• Nu știu dacă este cazul să vă mai povestesc despre bazele lor sportive. Bineînțeles, cârcotașii ar putea spune că au avut șansa de a-ți dezvolta infrastructura sportivă, de a-și construi stadioane noi, și datorită faptului că au organizat CM 2012, alături de Japonia. Perfect adevărat, însă sunt orașe care nu au găzduit meciuri la respectivul Campionat mondial, cum este și Changwon, și care beneficiază de 2 stadioane de fotbal, de fapt complexe cu alte terenuri pe lângă stadion, parc, spații comerciale, fan-shopuri. Iar baza de antrenament a FC Gyeongnam este într-un orășel la vreo 40 de kilometri de Changwon, Haman se numește, multe cluburi din liga 1 din România nici măcar nu visează să aibă facilitățile de pregătire pe care le-am văzut acolo!

Una peste alta, pentru dezvoltarea mea personală, această experiență a fost foarte utilă. Nu ai în fiecare zi șansa de a vedea la fața locului o altă mentalitate, o altă cultură, o altă civilizație. Sunt foarte multe lucruri care s-ar putea aplica și la noi, lucruri care ar ajuta fotbalul românesc să se dezvolte. De fapt, exemple avem la tot pasul, în Europa și nu numai. Probabil că noi am rămas încă într-o stare de reverie, iar fenomenul funcționează dintr-o inerție, din păcate, păcătoasă. Păcătoasă și păguboasă. Suntem cu ochii larg închiși…