Suntem departe!

A început Champions League. Și oricât de aproape a fost CFR-ul de grupe în acest sezon, suntem iarăși departe…dar departe rău de marele spectacol. Poate unele meciuri, frânturi de joc, ne mai dau speranțe, stinse însă de tabloul complet al fotbalului nostru. Parcă ne încăpățânăm să rămânem în loc, într-o lume în care viteza crește mereu.

Dan Petrescu are un nou „meci” cu Federația, pentru că nu i-a fost amânat jocul cu Botoșani, din șaisprezecimile Cupei României. „Astea sunt ajutoarele pe care le primesc echipele din România. Echipele din Serbia, Kazahstan sau Olanda au primit tot ce au cerut, de fiecare dată. Noi până acum nu am primit nimic. Ne vedem de treabă, urmează șase meciuri în 20 de zile și o să încercăm să câștigăm cât mai multe. Consider totuși că meritam mai mult respect!”, a spus pentru Digisport tehnicianul CFR-ului.

În ciuda imaginii pe care și-a făcut-o sau care i-a fost făcută în ultimul timp la TV sau în online, îl văd un tip echilibrat și de bun simț. Asta emană atunci când îl ai în față la conferințele de presă. Și chiar cred că e un antrenor bun, care a scos din campioană în ultimii doi ani maxim din ce se putea.

71110165_10156173421661205_405747046511804416_o
FOTO: facebook.com/Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA

Dar nu pot fi de acord cu supărarea lui din acest moment. Când mergi în cupele europene îți cam asumi ceea ce urmează. Banii, rating-ul, oboseala, accidentările… Normal că Federația și Liga trebuie să fie deschise să ajute formațiile aflate în situația CFR-ului, normal că așa se întâmplă și în alte țări, dar să nu exagerăm! În sensul că dacă nu ți s-a acceptat cererea, să nu mai scoți în față treburi de genul „nu ne ajută nimeni!”. Sau „nu ne comparăm cu ăia!”. Ok, știm că nu ne comparăm, dar am obosit să auzim, nu doar de la el, lucruri de acest gen.

E doar un exemplu dintr-o paletă foarte largă, în care îi includ chiar și pe cei care comentează fenomenul, sub orice formă, nu doar pe cei implicați direct. În tabloul de care aminteam la începutul textului  încăpem mulți. Cam toți. Și chiar suntem departe! Și deocamdată facem prea puține ca să fie altfel!

PS. Pumnii strânși lui Dan Petrescu și alor lui, diseară, la startul grupelor Europa League!

Start spectacol!

Altfel, show-ul a plecat frumos. Meciuri cu fotbalul zilelor noastre. Doar 2 din 16 fără gol. 21 de reușite marți, plus încă 24 miercuri. PSG a făcut ce a vrut din Real Madrid, remize spectaculoase la Olympiakos – Tottneham și Atletico – Juve. Festival de goluri la Salzburg – Genk și surpriză la Zagreb, unde Atalanta a resimțit din plin șocul primului joc în „competiția regină”. Debut de sezon cu de toate! Mai vrem!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s