Fotbalul a fost și va rămâne mereu un sport care îi va atrage ca un magnet pe micuți. Noi, ca părinți, trebuie să ne bucurăm când observăm plăcerea copilului de a se juca cu mingea de la vârste fragede, însă, în momentul în care ne hotărâm să înscriem copilul la un club sportiv, trebuie să acordăm atenție sporită câtorva aspecte importante, care pot influența dezvoltarea ulterioară a micului fotbalist, atât din punct de vedere strict sportiv (dezvoltarea calităților motrice, tehnice, sau, ceva mai târziu, tactice), dar mai ales din punct de vedere psihologic, ținând cont și de faptul că fotbalul este un sport colectiv. Vreau să subliniez faptul că decizia de a duce copilul la fotbal trebuie să vină în urma semnalelor pe care le primim de la micuț, sub nicio formă nu trebuie forțat copilul să meargă la fotbal doar pentru că tatăl (mai rar mama) dorește să “ghideze” copilul pe calea fotbalului de performanță, asta încă de la 6-7 ani!

Așadar, părinții care se decid să dezvolte plăcerea copilului pentru fotbal, ducându-l la un club, trebuie să țină cont de câteva aspecte importante, după cum spuneam și mai sus. Exact ca atunci când alegem școala pe care să o urmeze, și alegerea clubului de fotbal trebuie făcută cu mare grijă, având în vedere două criterii esențiale: ANTRENORUL care îl va instrui/educa pe micuț și CONDIȚIILE DE ANTRENAMENT pe care le oferă clubul. Când vorbim de condiții de antrenament, ne referim în primul rând la terenul de antrenament (terenul de iarbă ar fi ideal, antrenamentul excesiv pe sintetic sau pe altă suprafață dură dăunează, duce la o uzură prematură a articulațiilor sportivului, dar și la alte suferințe cronice specifice), dar și la variantele clubului de a oferi pentru antrenament suprafețe închise – baloane, săli – în perioadele în care vremea e potrivnică. Și pentru că sunt convins că sunteți foarte exigenți în momentul în care vine vorba despre învățătoarea băiatului și modalitatea ei de a-l educa la școală, vă voi oferi mai jos câteva sfaturi legate de interacțiunea dintre antrenor și micul fotbalist, dar mai ales aspectele la care să fiți atenți în derularea antrenamentelor.

Primul contact al părintelui cu antrenorul este extrem de important! Chiar dacă vă duceți copilul la un anume club sau la un anume antrenor pe baza unor referințe, trebuie să observați modalitatea antrenorului de a se exprima, prin limbajul verbal sau non-verbal, aceasta fiind mult mai pregnantă când comunică pe teren cu micuții. Sunt sigur că nu doriți pentru copilul dumneavoastră un antrenor încruntat, lipsit de tact, și atunci trebuie să țineți cont că la vârstele fragede, până la 9-10 ani, antrenamentul constă în foarte multă educație, partea sportivă fiind reprezentată de cât mai multe jocuri distractive, sau de elemente tehnice de bază.

În prima perioadă petrecută de micuț, puteți face mici teste cu el, punându-i două întrebări simple, după antrenament: „Ce ți-a plăcut la antrenament?”, “Ce nu ți-a plăcut la antrenament?”. Dacă răspunsul la prima întrebare nu este legat de exercițiile și jocurile din antrenament, ci mai mult de hârjoneala specifică vârstei lor, este cazul să analizați dacă antrenorul este capabil să mențină copiii receptivi pe cea mai mare parte a ședinței de antrenament. Aici este foarte important și numărul de exersări ale unui exercițiu, cu alte cuvinte, să nu existe în antrenament exerciții la care copiii „să stea la coadă”, acestea sunt momentele în care energia lor își spune cuvântul și apar acele hârjoneli de care menționam. Dacă la al doilea test, răspunsul este legat de aceste momente, în care pot apărea, din glumă, îmbrânceli, ciupituri, sau alte asemenea derapaje din partea vreunui coleg, este clar că antrenorul nu poate gestiona eficient colectivul. Ca părinte, sunteți obligat să nu treceți cu vederea nimic din ceea ce dăunează copilului, de aceea este imperios necesar să aveți discuții periodice cu antrenorul, în care să îi cereți și lui părerea despre copilul dumneavoastră (ar fi bine să îi cereți fișe de evaluare, la fiecare 6 luni!), dar și să îi explicați ce anume vă deranjează.

Cu cât avansează în vârstă, cu atât copilul se integrează mai bine în colectiv, își formează simpatii și antipatii în grup (ceea ce este foarte normal) și începe să privească altfel procesul de antrenament. De asemenea, părinții, mulți dintre ei, se regăsesc în imposibilitatea de a asista la fiecare antrenament, cum o făceau în perioada de inițiere a copilului la echipă. Tocmai de aceea este important să observați reacțiile copilului la competiții, reacții determinate în mare măsură de comportamentul antrenorului. Nu permiteți antrenorului să țipe la copilul dumneavoastră! Asta denotă o orientare mai mult către rezultat decât către dezvoltarea, pe toate planurile, a sportivului. E evident, copiii greșesc. De multe ori, greșelile lor duc la marcarea unui gol de către echipa adversă. Gândiți-vă…copilul conștientizează și el că a greșit, este deja sub un stres, iar când vine avalanșa de țipete din partea antrenorului, de cele mai multe ori însoțită și de o gestică pe măsură, devine efectiv traumatizat. Plăcerea copilului de a juca fotbal este cea mai importantă, iar una dintre cele mai mari greșeli pe care le fac mulți antrenori din acest sector, ba chiar am văzut și mulți părinți, este de a pune presiune pe copii pentru a câștiga meciuri, turnee. Succesiunea firească a lucrurilor nu trebuie omisă, micii sportivi trebuie să se dezvolte în primul rând individual, această dezvoltare individuală se va integra într-un joc colectiv, bazat pe anumite principii metodice exersate în antrenament, și bineînțeles că acest joc colectiv va aduce și rezultatele în timp. Nu dramatizați în momentul în care copiii prind o zi mai proastă, gîndiți-vă la faptul că până și sportivii-adulți au oscilații de formă! Încurajați-i mereu, tratați plăcerea lor pentru fotbal ca pe o floare prețioasă care are nevoie de îngrijire atentă în fiecare zi!

Bineînțeles că acest subiect, al fotbalului juvenil și al modalităților prin care pot fi dezvoltați sănătos micuții fotbaliști, este extrem de complex, iar părerile sunt împărțite în ceea ce privește eficiența și direcția pe care trebuie să o urmeze modalitățile respective. Eu încerc doar să subliniez, pe baza cunoștințelor pe care le am despre fenomen, dar mai ales a propriei experiențe pe care o trăiesc zi de zi cu băiatul meu, câteva aspecte pe care le-am considerat a fi esențiale pentru părinții copiilor care practică acest sport. Sunt convins că sunt voci pro, dar și contra, în ceea ce privește sfaturile pe care mi-am permis să le enumăr mai sus. Probabil că, în viitorul apropiat, voi dezvolta acest subiect, eventual și cu ajutorul unor persoane implicate direct, dar cu siguranță voi semnala anomaliile pe care le voi observa în acest domeniu. Din păcate, nu sunt puține, și dacă dorim ce e mai bine pentru copiii noștri și la acest capitol, ar fi bine să fim cât mai mulți cu inițiativă, cât mai mulți dispuși să așeze lucrurile pe un făgaș normal. Sunt convins că se poate!