Simplu, direct, pozitiv, natural.

„Am fundul mare, ăla nu se dă jos!” 😀 Afirmația îi aparține unuia dintre cei mai buni străini care evoluează sau au evoluat vreodată în campionatul nostru, Eric de Oliveira. Un jucător cu o tehnică aparte, cu știința jocului și mereu cu poftă de gol. Și mai mereu cu ceva kilograme în plus. Problema lui, a antrenorilor pe care i-a avut sau îi are.

Tot în plus are ceva față de mulți fotbaliști din peisajul autohton, fie români sau străini care s-au obișnuit repede cu clișeele locului. Eric nu prea are declarații fade și spune lucrurilor pe nume, într-o manieră elegantă, dar directă.

Când pierde, pierde. Când joacă prost, joacă prost. Când e bun, nu se ferește să o spună, fără a exagera.

Scoasă mai mult sau mai puțin în glumă, declarația sus amintită face parte din ceea ce înseamnă „școala” fotbalistului Eric după ce iese de pe gazon. Simplu, direct, pozitiv, natural.

Eric de Oliveira are 59 de goluri marcate în Liga I și îi „suflă-n ceafă” lui Wesley Lopes, străinul cu cele mai multe reușite în campionatul nostru, 64. Sâmbătă seară, în tricoul Viitorului, va lupta cu trofeul Cupei României „pe masă”. Ar fi primul pentru el, în România.

FOTO Facebook

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s