·

Evaluarea periodică a micului fotbalist

După cum spuneam și într-o postare mai veche, dezvoltarea micuților fotbaliști nu se face uniform, există salturi, perioade de platou, sau uneori, chiar perioade în care micul sportiv poate regresa din anumite puncte de vedere. Tocmai de aceea, pentru ca procesul de pregătire să poată fi eficient, se recomandă o monitorizare atentă a evoluției fotbaliștilor, mai ales la vârste fragede, precum și evaluări periodice realizate de către antrenor. Pentru părinți, este esențial să înțeleagă că departajarea copiilor pe grupe valorice este benefică în primul rând pentru copil, iar mai apoi și pentru colectiv. În mod firesc, antrenorul poate pregăti antrenamente specifice nivelului de pregătire al grupei, iar copiii, în urma acestor evaluări periodice, pot oricând să urce sau să coboare o treaptă valorică, tocmai pentru că dezvoltarea lor nu este uniformă.

youth-soccer
Mici fotbaliști în duel pentru minge.   foto: soccerwish.com

În acest scop, contează foarte mult și filozofia clubului, care ar trebui să aibă un director tehnic care să urmărească atent aceste detalii. Linia metodică stabilită de către directorul tehnic trebuie respectată de toți antrenorii clubului (bineînțeles, fără a îngrădi creativitatea antrenorilor, aceștia pot folosi mijloace diferite pentru a atinge obiectivele fixate), în acest caz, evaluarea micuților putând fi făcută într-un mod cât mai obiectiv. Știu, peste tot există probleme cu un părinte sau altul, care protestează în momentul în care copilul său este „retrogradat” la cea de-a doua grupă valorică, dar insist: până la 12 ani, trebuie să primeze dezvoltarea individuală a sportivului! Iar noi, ca părinți (pentru că sunt nevoit să expun și punctul de vedere personal, în calitate de părinte de fotbalist-junior) trebuie să înțelegem că micuțul va progresa mult mai mult dacă se va antrena și va juca alături de copii de nivelul său, în caz contrar putând să apară chiar un complex de inferioritate care cu siguranță îi va îndepărta plăcerea de a juca fotbal.

Pentru că am vorbit de această evaluare periodică a micilor fotbaliști, vin în întâmpinarea antrenorilor din sectorul juvenil cu o fișă pe care am conceput-o tocmai în ideea de a-l putea monitoriza pe băiatul meu. Bineînțeles, această fișă este o abordare personală în ceea ce privește acest proces de monitorizare, dar m-am hotărât să o expun aici, pe blog, tocmai pentru că am observat un vid în ceea ce privește evaluarea copiilor și juniorilor, și de aceea am adaptat fișa pentru a putea fi folosită de toată lumea interesată. Sper ca toți antrenorii să conștientizeze că o astfel de evaluare periodică le va ușura foarte mult munca, mai ales în ceea ce privește planificarea ulterioară a antrenamentelor, iar părinții vor avea posibilitatea de a analiza deciziile antrenorilor pe baza unor criterii argumentate.

fisa-evaluare-personala-printscreen

 

După cum vedeți, am încercat să cuprind în această fișă toate atributele unui fotbalist. Ca o sugestie, se poate folosi un sistem de notare de la 1 la 20, pe culori [spre exemplu: de la 1 la 5 – roșu (slab), de la 6 la 10 – galben (satisfăcător), de la 11 la 15 – albastru (bun), de la 16 la 20 – verde (foarte bun)]. Astfel, se pot diferenția și grupele valorice – un jucător cu media generală la fiecare capitol peste 10 ar fi în prima grupă valorică, dar asta rămâne la latitudinea coordinatorului grupei. Dacă această evaluare se face la fiecare trimestru, la sfârșitul anului competițional se poate face un grafic al dezvoltării individuale, iar cifrele respective sunt pârghii absolut necesare în vederea conceperii următorului macrociclu de pregătire al grupei.

Vreau să închei prin a adăuga că această monitorizare și evaluare periodică a micilor fotbaliști este doar o sugestie personală pentru îmbunătățirea funcționării școlilor de fotbal (sunt mii de astfel de școli în toată țara, din păcate prea puține reușesc să ducă grupele până la terminarea junioratului, din cauza factorului economic), de asemenea și pentru ridicarea standardului în ceea ce privește modul de lucru al fiecărui antrenor. Chiar dacă nu am lucrat niciodată în sectorul juvenil, faptul că băiatului meu îi place atât de mult fotbalul și îl practică încă de la 5 ani m-a făcut să studiez în amănunt absolut tot ceea ce ține de pregătirea micilor fotbaliști, iar această evaluare individuală este nelipsită în fotbalul juvenil modern, unul orientat către dezvoltarea optimă a sportivilor în concordanță cu principiile sportive fixate de către club.

 

P.S. Toți antrenorii care doresc această fișă în format Excel sunt rugați să folosească formularul de contact, pentru a putea să le trimit fișierul prin mail. M-aș bucura să fie cât mai mulți doritori, știu că sunt foarte mulți antrenori proecupați de eficientizarea procesului de pregătire. Ar fi un pas, chiar dacă foarte mic, pentru a duce un pic mai sus calitatea muncii antrenorilor din sectorul juvenil!

24 de răspunsuri

  1. Avatarul lui Marius

    Mă ajutați vă rog cu fișa în format electronic?

    davdav625@gmail.com

    Multumesc.

    Apreciază

  2. Avatarul lui Ginsca Rares

    Bună ziua as dori și eu fisa de evaluare.

    Apreciază

  3. Avatarul lui Css Slatina Fotbal

    as dori si eufisa sportivului in format electronic costigradi@yahoo.com

    Apreciază

  4. Avatarul lui Css Slatina Fotbal

    am uitat sa las email…costigradi@yahoo.com

    Apreciază

  5. Avatarul lui Css Slatina Fotbal

    buna ziua .as dorisi eufisa in format electronic.multumesc

    Apreciază

  6. Avatarul lui BOSNEANU GEORGE

    BUNA ZIUA AS DORII SI EU FISA DACA SE POATE
    O ZI BUNA SI VA MULTUMESC

    Apreciază

  7. Avatarul lui igor

    Are cineva o baterie de teste de evaluare(fizicice, mentale si tehnice) a fotbalistilor juniori. mersi
    rogienesra@gmail.com

    Apreciază

  8. Avatarul lui Popa Alexandru

    Bună ziua!
    As dori si eu fisa de evaluare. Mulțumesc!
    alexandru.popa1997@yahoo.com

    Apreciază

  9. Avatarul lui Cojocaru Viorel

    buna seara vreau sa va rog si eu fisa in excel , va multumec .

    Apreciază

  10. Avatarul lui Motei Dan

    Buna ziua! As dori va rog fisa de evaluare. Multumesc!

    Apreciază

  11. Avatarul lui Craciun claudiu alin

    Buna ziua ! As dori si eu fisa dumneavoastra ! Multumesc !
    alin_cldalin@yahoo.com

    Apreciază

  12. Avatarul lui Statie Iulian Petrisor

    Vreau si eu o fisa

    Apreciază

  13. Avatarul lui Catalin Lungu

    catalin.lungu@academiarioensia.ro
    Daca puteti sa imi trimiteti fisa in format excel. Multumesc !

    Apreciază

  14. Avatarul lui Marin Ursu

    Buna ziua. Mersi mult pentru articol. As dori si eu fisa. ursu_marin@yahoo.com

    Apreciază

  15. Avatarul lui Baicu

    Buna ziua….as dori si eu fisa va rog….cossteaua@yahoo.com este adresa…va multumesc si felicitari pt articol!!!

    Apreciază

  16. Avatarul lui Dumitra ion

    Da interesant.multumim!as dori si eu fisa va rog!!!

    Apreciază

  17. Avatarul lui Ionut Ilie

    Bună ziua ! Vreau și eu o fișă. Mulțumesc !

    Apreciază

  18. Avatarul lui Sorin Tataru

    Va rog frumos trimiteti si mie fisa….adresa…www.soryn772000@yahoo.com…va multumesc

    Apreciază

  19. Avatarul lui Pavel

    Buna ziua
    As dori si eu fisa.
    Mulțumesc

    Apreciază

  20. […] Evaluarea periodică a micului fotbalistÎn „Coltul Tehnic” […]

    Apreciază

  21. Avatarul lui Laurentiu Muntean

    Pare interesanta .
    Îmi doresc și eu o fisa .
    Antrenez în Canada.

    Apreciază

  22. Avatarul lui MakavelliRo

    Fan Football Manager? 😛

    Desi, in mare, sunt de acord cu atributele si scara de valori, consider ca pana la varsta de 12-14 ani, unele din ele nu pot fi masurate obiectiv. De asemenea, datorita schimbarilor fizice datorata pubertatii, unele atribute vor varia foarte mult, de genul, forta, agilitate.

    Notarea de la 1 la 20 este utila pentru a diferentia un numar mare spre foarte mare de jucatori. Daca grupa de varsta are pana in 50-60 de jucatori, cred ca gradarea de la 1 la 10 este suficienta.

    Apreciat de 1 persoană

  23. Avatarul lui Balint Laszlo

    Am avut solicitare pe formularul de contact, pentru a trimite fișa de evaluare. Vă rog să verificați adresa de mail cu care vă înregistrați pe respectivul formular, deoarece dacă nu este corectă, sunt în imposibilitatea de a vă ajuta. Mulțumesc!

    Apreciază

    1. Avatarul lui Mihai Munteanu

      Bună seara,

      Mă ajutați vă rog cu fișa în format electronic? Mihaimunteanumihai@gmail.com

      Apreciază

Răspunde-i lui Baicu Anulează răspunsul