Ca în orice început, mi-a fost greu să găsesc un subiect anume, pe care să îl discut cu cititorii acestui blog, dar încurajat de ideea pe care o promovează Pipeta fotbalului, m-am hotărât să vă împărtășesc ideile mele despre aspectul pe care eu îl consider extrem de important în pregătirea portarilor și în evoluțiile portarului de fotbal.

Nu am să aduc în discuție prea mule lucruri din experiența proprie, ci am să încep cu idei personale generale despre portari, totodată dorind să deschid și un subiect mai puțin promovat în România, PREGĂTIREA PORTARILOR.

Factorul mental.

Ce are acest lucru de a face cu formarea și dezvoltarea jucătorilor de fotbal, în special cu pregătirea specifică a portarilor? Este factorul esențial pentru înalta performanță, cel puțin asta este opinia mea. De ani de zile, antrenamentele specifice ale portarilor tind să acumuleze un volum de muncă imens, fizic, tehnic și tactic. Aceste antrenamente conțin, de multe ori, mai multe exerciții pentru a  dezvolta „calități” de bodyguarzi și, din punctul de vedere al unor antrenori, tot nu este suficient.

Am nenumărate exemple de jucători cu calități excelente pentru fotbal, încă de la o vârstă fragedă, dar câți dintre ei ajung în fotbalul profesionist și câți se pierd pe parcurs? Care poate fi explicația?

Unii nu au caracterul sau personalitatea necesară, alții nu fac față presiunii inerente cu care te întâlnești în fotbal, mulți nu au răbdare să învețe, să aștepte și să persevereze până când vor primi șansa lor și aproape tuturor le displace postura de rezervă sau chiar mai puțin, în momentul în care sunt al treilea portar din lot.

Toate aceste cauze se referă la aspecte legate de nivelul emoțional. Mulți dintre ei au  potențial de a ajunge portari buni, dar nu au abilitățile necesare pentru a lucra ca portari în contextul fotbalului profesionist.

Astăzi, presiunea pusă pe copii și așteptările la care trebuie să se ridice sunt imense, probabil ca o consecință a societății sau a mediului în care au crescut ei, presiune care de multe ori îi face să abandoneze sportul de performanță, obișnuiți fiind să realizeze totul fără un efort deosebit.

Prin urmare, este necesar să se extindă conținutul pregătirii specifice, în plus față de abilitățile tehnice, fizice si tactice. Prin pregătirea specifică înțeleg o pregătire mentală suplimentară a portarului, pregătire ce vizează creșterea încrederii în sine.

În ce măsură pot aceste aspecte  emoționale, absolut necesare, să ajute la dezvoltarea unui portar?

Mai jos gasiti câteva idei personale despre POSTUL DE PORTAR în jocul de fotbal.

• Singurătatea portarului într-un grup sau echipă.

Portarul trăiește singur jocul, chiar dacă acesta este un sport colectiv, aceasta din cauza specificului postului sau/și a distanței care îl separă de coechipierii săi de pe teren.

Portarul este, de obicei, doar „succes și eșec”: atunci când echipa sa marchează, el sărbătorește singur, iar când echipa sa primește un gol, are trăiri intense, se consumă într-un mod special, de asemenea în singurătate.

• Concentrarea pe toata durata meciului, să știe să ,,citească” jocul, fără a participa activ la el.

Este foarte dificil să îți păstrezi concentrarea, în timpul unui joc în care nu prea ai nimic de făcut, pentru a reuși să intervii cu succes într-o situație periculoasă după ce ai ,,şomat” mult timp.

• Coordonarea colegilor, să fie în permanent contact vocal cu ei.

Un portar bun își coordonează și dirijează coechipierii, în special apărătorii. Este o sarcină de mare importanță, care nu depinde de personalitatea portarului, ci de fișa postului. Este tăcut, nu vorbește – se plâng uneori antrenorii. Iar mulți antrenori cred, în mod greșit, că portarul nu mai poate fi schimbat. Totul poate fi schimbat sau îmbunătățit!

• Acceptarea și asumarea eventualelor greșeli.

Greșelile portarilor sunt foarte evidente și pot avea o mare importanță asupra rezultatului, pe când eroarea unor jucători de câmp poate să treacă neobservată sau să nu aibă niciun efect asupra rezultatului final. Dacă logica portarului și gândurile lui se îndreaptă numai la a nu gafa, jocul lui va fi și mai nesigur. Greșeala este inevitabilă în sport, se spune că a greși este omenește. Portarul poate învăța să trăiască cu riscul de a greși, ca un lucru inerent în jocul său, astfel încât să nu-l afecteze în evoluția sa.

• Siguranță, încredere.

Portarul transmite emoțiile si trăirile sale echipei, chiar și suporterilor. Un portar sigur, de încredere, reprezintă o garanție defensivă, o siguranță a întregii echipe de a dezvolta jocul în direcția dorită, pe de altă parte, un portar care nu dă siguranță echipei va influența în mod negativ evoluția întregii echipe, de asemenea, va neliniști suporterii, inducând o stare de nervozitate.

• Focusat spre a-şi îmbunătăți jocul (evoluțiile).

Portarul este de obicei axat spre un succes individual. Răspunde la motivații legate de satisfacerea ego–ul, de exemplu: să nu primească gol, să facă un meci foarte bun, să fie apreciat de mass-media, etc. De asemenea, portarul este foarte descurajat și nemulțumit atunci când nu joacă. Este foarte important să i se inducă motive de a se automotiva, de a continua să muncească, de a avea dorința de a se autodepăși în fiecare zi.

• Răbdare. Să nu abandoneze, să muncească, să aibă ambiții pe termen lung.

Este foarte greu pentru un portar să reușească de la o vârstă fragedă, exemplele sunt foarte puține, de aceea răbdarea, puterea de a continua să se antreneze zi după zi, chiar dacă nu reușește să prindă echipa, este esențială.

Antrenorii tind să valorifice experiența ca o calitate necesară la un portar. Ei tind să se bazeze mai mult pe un portar „veteran”  decât pe un portar tânăr, probabil, din experiența proprie, cei tineri au comis mai multe erori, lucru ce duce la pierderea multor portari de calitate care pur și simplu nu pot să reziste fără a juca.

• Acceptarea criticilor.

Jocul de fotbal este o activitate „publică”, ce se desfășoară în fața a mii de fani din tribune sau așezati în fața televizorului. Este ca și cum ai munci într-o „vitrină” și toată lumea te poate vedea și analiza, fără să poți influența părerea publicului.

Nu este ușor să te izolezi complet de această situație și să se te concentrezi pe deplin asupra jocului tău. Orice jucător care a experimentat sentimentul de a fi urmărit sau de a juca în fața unui public numeros știe asta. În cazul în care te lași doborât de emoții, sau influențat de reacțiile publicului, randamentul va scadea dramatic.

De obicei, după un meci, jucătorul citește cam tot ce se scrie sau apare despre el și evoluția sa în mass-media, fiind foarte greu să nu se lase influențat într-un fel sau altul de criticile sau laudele pe care le primește, evoluția lui viitoare putând fi marcată de aceste aspecte.

• Încrederea în sine.

Încrederea în sine este poate cea mai importantă calitate mentală când vine vorba de evoluția portarului. Nu vă așteptați ca antrenorii ,,să dea încredere” portarului, nimeni nu garantează susținere necondiționată pentru mult timp, decât dacă dovedești că o meriți. Pentru asta portarul trebuie să aibă un psihic puternic, încredere în tot ce face, atât în teren cât și în cadrul grupului.

Jucătorii de câmp își permit să greșească, dar portarul nu poate face asta, de aceea în momentul în care ia o decizie pentru a interveni la o minge, trebuie să aibă încredere că decizia pe care a luat-o este cea corectă, să fie sigur pe gândurile și faptele sale.

• Concurența în fiecare zi.

Tânărul portar încearcă să se impună în fotbalul profesionist, adesea cu puține oportunități de a juca in meciuri oficiale sau amicale. El trebuie să demonstreze zilnic în cadrul procesului de pregătire. În lipsa titularizării, ajunge la auto- multumire sau descurajare, nereuşind să se pregătească la un nivel ridicat. În timp, aceasta va duce la excluderea lui din cadrul echipei ori la abandonarea activității fotbalistice.

Colegii (portarii) de antrenament  trebuie să devină sprijinul său, de la care să învețe, să progreseze, cu care trebuie să concureze corect în fiecare zi și pe care să își doreasca să îi depășească. Această concurență trebuie să ducă la progres, la îmbunătățirea calităților şi a jocului portarului, chiar și dincolo de teren, în viața de zi cu zi. Trebuie să învețe să trăiască cu această situație, fără a se lăsa afectați psihic.

• Dezvoltarea abilităților emoționale – stăpânirea anxietății, stresului, a furiei și dezvoltarea controlului emoțional.

Uneori portarul în sine este cel mai mare obstacol pentru a reuși, când se confruntă cu situații dificile, inerente în viața de sportiv, se declanșează o ,,furtună de emoții”. În funcție de personalitatea fiecăruia, pot apărea atunci sentimente de furie, anxietate sau descurajare . În aceste condiții devine foarte dificil să te antrenezi și să joci la potențial maxim. Puterea de a controla aceste emoții este esențială pentru orice jucător, în special pentru portari, care se confruntă mai des cu acestea.

 

Cât de eficient se pot adăuga aceste aspecte psihologice în pregătirea portarilor?

Desigur, în țările foarte dezvoltate fotbalistic vorbim de complementaritate între antrenorul de portari și psihologul sportiv. Dar să fim serioși, câte cluburi din România au angajat un psiholog?

Antrenorul de  portari trebuie să dezvolte valorile și calitățile mentale ale portarului, introducându-le  în programul lui de formare și pregătire zilnică. Aceasta presupune o cunoaștere foarte bună a portarului cu care lucrează, un dialog deschis și sincer în fiecare zi, participarea la momentele de bucurie, tristețe sau furie ale elevului său şi găsirea elementelor de ambiționare, de motivare a lui.
Sper ca acest început ,,jurnalistic” v-a atras atenția, deoarece prietenul meu Gyuszi Balint m-a convins să particip mai activ la Pipetă, deci cu siguranță veți mai găsi multe din ideile mele despre portari și antrenorii de portari aici.