Jurnal de India – Episodul 2

Astăzi o să scriu câteva rânduri despre Diego. Nu este vorba despre imensul Diego Armando Maradona, ci de un alt colos al fotbalului mondial, Diego Forlan. Watson, despre care vă relatam în episodul anterior că este directorul sportiv al clubului, mi-a adus la cunoștință cu o lună în urmă că s-ar putea să-l avem printre noi în acest sezon pe Diego. La momentul acela erau încă în negocieri. Și până la urma s-au înțeles și am devenit coleg cu jucătorul care în cariera lui a jucat printre altele pentru Manchester United, Villareal, Atletico Madrid și Inter Milano. Echipe uriașe, cărora doar când le auzi numele te trec fiorii.

fullsizerender
Onoarea de a-l avea coleg pe Diego Forlan.     foto: arhivă personală.

Primul contact a fost în cantonamentul din Dubai. Am coborât în restaurant să beau o cafea într-o după-amiază şi el era deja înăuntru. M-am dus înspre masa lui să-l salut. Când m-am apropiat, s-a ridicat politicos și ne-am strâns mâna. I-am urat bun-venit (de parca el era Goian si eu Forlan), am stat de vorbă cam 5 minute, timp în care a rămas în picioare chiar dacă eu am insistat să se așeze. Era și foarte obosit după un drum foarte lung Uruguay – Dubai, plus diferența de fus orar. Dacă nu-l cunoști și stai de vorbă cu el, cu siguranță nu-ți vei da seama că este persoană publică. Un om care vorbește cu toată lumea ca și când i-ar cunoaște pe toți de o viață. M-au surprins foarte mult modestia si simplitatea  lui.

Însă modestia și simplitatea se schimbă în momentul în care intră pe teren  (din punct de vedere fotbalistic, bineînțeles). Este o plăcere să-l vezi pe teren antrenându-se. Cum mângâie mingea, ce execuții curate are, ce demarcări în spatele fundașilor, cu ce ușurință schimbă direcția și viteza de joc… Țin minte că într-o zi am exersat fazele fixe. Diego executa cornerele de pe partea dreaptă. Eu trebuia să atac pe zona centrală, un coechipier îmi bloca omul de marcaj și rămâneam singur. A bătut Diego cinci cornere la rând, toate între linia de șase metri și punctul cu var. Centrările aveau forța și precizia unui mecanism elvetian. Perfecte. Atunci m-am convins… E imens, Diego. Plus că este un factor mobilizator pentru echipă. Să-l ai coechipier pe Diego Forlan iti dă un moral în plus la fiecare antrenament. Chiar dacă a ajuns la vârsta de 37 de ani, nu-şi arată anii. Poate din punct de vedere fizic nu mai este la nivelul la care era când juca la Manchester sau Inter, dar acum are în plus experiența de partea sa. Si ce experiență… Dacă ne gândim la antrenorii pe care i-a avut de-a lungul carierei sau la jucătorii magnifici alături de care a jucat, ne dăm seama cu adevărat ce experiență fotbalistică are acest jucător. Este cu siguranță cel mai bun fotbalist pe care l-am avut coleg în cariera mea de până acum! Cât de plăcut este să îl ai coechipier… Cât de plăcut este să stai la masa cu el și să îți povestească de Manchester United, de Sir Alex Ferguson, Cristiano Ronaldo, Paul Scholes, David Beckam … Și multi alții. Nume gigantice ale fotbalului. Şi totuși, în momentul în care fanii îl abordează pentru poze sau autografe, acceptă cu zâmbetul pe buze de fiecare dată. Nu este ușor să îți menții calmul și răbdarea atâția ani în fața admiratorilor. Eu cred că a dat milioane de autografe la viața lui, însă el se comportă de fiecare dată la fel. Asta dă dovadă de respect și educație. Respect si educație, adăugăm foarte mult talent, multă muncă și rezultă un fotbalist fabulos, Diego Forlan.

diego-europa-league
Diego Forlan cu trofeul Europa League. foto: zimbio.com

 

Am realizat și un scurt interviu cu Diego în care acesta răspunde la câteva întrebări inedite.

Care este cel mai frumos  moment din cariera ta de până acum?

– Am trăit multe momente frumoase de-a lungul carierei. Aș enumera trei dintre ele: participarea la Cupa Mondială în 2010, campion la Copa America cu echipa națională în 2011 și câștigarea Europa League cu Atletico Madrid în 2010 (în finala, Diego a marcat ambele goluri ale lui Atletico împotriva lui Fulham, scor 2-1) .

Ce antrenor a contribuit cel mai mult la ascensiunea ta dintre toți pe care i-ai avut?

– Tatăl meu a jucat fotbal la nivel înalt și apoi a devenit antrenor. El este cel care a contribuit foarte mult la succesul meu ca jucător. Chiar și acum, învăț multe de la el.

Cel mai valoros jucător pe care l-ai avut coleg?

– Paul Scholes, este o legendă a fotbalului pentru mine.

La ce echipă ai trăit cele mai frumoase momente ca fotbalist?

– La Manchester United am avut momente frumoase, am câștigat trofee, însă la Atletico am trăit momente minunate din multe puncte de vedere.

Cel mai important moment din cariera ta?

Când am semnat cu United .

Dar cea mai mare dezamagire?

– Ratarea calificării la Campionatul Mondial din Germania, în 2006.

Ai marcat sute de goluri. Ți-a rămas vreunul în minte ca fiind mai special?

– Îmi vin în minte acum  vreo zece goluri frumoase. Dar cel mai frumos și totodată important a fost în finala mică jucată împotriva Germaniei la Campionatul Mondial din 2010, gol care a fost desemnat de specialiști drept cel mai frumos de la acel turneu final.

Știu că scrii pentru un ziar din Emirate. Te-ar tenta o carieră în televiziune după ce renunți la fotbal?

– Cu siguranță, după ce îmi voi încheia cariera de jucător, voi rămâne în fotbal. Iubesc acest sport enorm de mult și voi rămâne în fenomen. Fie că o voi face ca antrenor, conducător sau analist sportiv la vreo televiziune de profil.

Caracterizează-te în 3 cuvinte.

– Profesionist, vesel, familist!

4 gânduri despre „Jurnal de India – Episodul 2

  1. Buna Ziua,
    Am vazut ceva fragmente din meciurile echipei tale, chiar jucai foarte bine, se vede ca esti pregatit bine dpdv fizic si tehnic.
    Era un meci in care adversarul direct era Michael Chopra, fost pe la Newcastle, Sunderland si alte citeva echipe din EPL, care se pare insa ca a pierdut totul din cauza ca este un gambler. Antrenorul echipei lui, Kerala Blasters, era tot un englez, imi scapa numele, sigur ca a fost adus de antrenor ca sa mai cistige si el ceva bani….avea ceva atingeri bune si era destul de sprinten pentru greutatea lui, dar l-ai marcat foarte bine.
    Am citit si am vazut ca ai fost declarat MVP la un meci si era si fiul tau cu tine acolo, Mult succes in semifinalele cu Atletico Kolkata, primul meci in deplasare deseara si apoi la Mumbai peste 3 zile.

    Bogdan Dana
    Perth, Australia

    Apreciază

  2. Buna seara, dupa primul articol despre India m-am pus sa ma informez despre lotul vostru, de la Mumbai si am ramas pentru cateva secunde perplex, cand am vazut numele lui Diego Forlan, intr-adevar un jucator imens, de o valoare incontestabila. Cat despre lot, recunosc ca pe langa numele tau si a lui Forlan mi-au mai sarit cateva in ochi, cum ar fi Vadocz sau Sangoy si cativa indieni pe care ii stiam din FIFA, trebuie sa recunosc :)). Ati inceput foarte bine campionatul, doua victorii scurte, multa bafta in continuare, sa ne mandrim ca avem un conational campion tocmai in indepartata si exotica Indie si de ce nu, poate il convingi pe Diego sa vina in Romania, sa joace macar cateva meciuri in liga noastra cea de toate zilele, ar fi ceva pentru campionatul nostru, poate chiar la CFR :)). Multa bafta si tot respectul!

    Apreciază

  3. Cu adevart a fost mare fotbalist, la CM2010 parca a fost declarat cel mai bun jucator al turneului, e unimitor cum o tara ca Uruguay cu 3.5 milioane de locuitori produce atit de multi fotbalisti de vlaore. La Manchester Utd nu prea a jucat, atunci se practica deviza sa fie mai multi englezi sau British in echipa, nu prea inteles cum l-a ales pe un ciobanel ca Paul Scholes drept cel mai bun coleg al sau.
    Avea parca o sora care era invalida si o ajuta mereu si avea grija de ea, sper sa va intelegeti bine ca frati de ginta latina.
    Imi aduc aminte cum ca in 2005 a fost un derby Steaua-Dinamo, s-a terminat 2-2 dupa ce putea fi 4-0 la pauza pentru Steaua, era tot Andone antrenor la Dinamo. A fost unica ocazie cind ai jucat contra lui Dorin care era la Steaua…imi aduc aminte cum ca a zis ca dupa meci ati mers amindoi acasa la el si ati mincat aripioare de pui prajite…eu eram in Noua Zeelanda atunci si se vedea TVR International.
    Multa sanatate si succes!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu