Frica este bună. Este sentimentul care a ajutat la perpetuarea și evoluția speciei umane. Apariția fricii obligă creierul să găsească cele mai potrivite reacții pentru evitarea pericolului. Iar pericolul în societatea actuală poate apărea de oriunde…din nopțile întunecate ale cartierelor mărginașe, din goana nebună a teribiliștilor de pe șosele, din anxietatea vecină cu depresia. Exemplele de pericol sunt nenumărate, chiar și în fotbal. Dar eu am fost avertizat de-a lungul anilor, de prieteni dar, mai ales, de propria experiență, că pericolul în fotbal vine în special din birouri…

Când mi-a venit ideea acestui blog, am împărtășit-o cu un prieten foarte bun de-al meu. Întrebarea lui a venit cumva firesc, după ce i-am spus că vreau ca eu și prietenii mei cu care voi colabora la dezvoltarea acestui blog să atingem și subiecte fierbinți, evitate sau băgate sub preș. “Nu ți-e frică? Vei deranja, nu îți este teamă că îți vei periclita cariera de antrenor?”. Vă spun sincer că am avut un moment de ezitare, știu perfect că oamenii care au curajul să deschidă gura și să spună lucrurilor pe nume sunt considerați indezirabili. Dar, așa cum bine spunea Alin Buzărin în editorialul din Gazeta Sporturilor de azi, ca fotbalist, am fost un fundaș harnic, care își făcea mai mereu treaba. Mă puneam în slujba echipei. Nu voi fi altfel nici ca antrenor, pentru mine echipa și interesele colectivului vor fi mereu cele mai importante, și pentru asta voi munci cât pot eu mai mult și mai bine, indiferent că voi fi la vreo echipă minusculă sau la cea mai importantă echipă din România!

De ce nu mi-e frică? Pentru că știu că lucrurile se pot schimba și în fotbalul românesc! Pentru că sunt ferm convins că există conducători de club care să dorească să lucreze pentru fotbal, pentru performanță în acest sport minunat! Pentru că am speranța că integritatea și competența vor răzbi în cele din urmă și aici! Pentru că pasiunea pe care o am pentru această meserie, entuziasmul cu care „cobor” mereu în iarbă îmi dau convingerea că voi reuși să găsesc aici, la mine în țară, acel mediu sănătos de care are nevoie un antrenor ca să-și facă meseria cât mai bine, fără compromisuri! Pentru că mă uit în ochii băiatului meu de fiecare dată când joacă fotbal și văd acel licăr de plăcere inegalabilă și mă gândesc că noi, cei din actuala generație, suntem obligați să facem toate sacrificiile necesare ca să îndreptăm lucrurile, pentru ca ei, copiii de acum, să aibă șanse de a-și îndeplini visul!

Este foarte adevărat că peisajul este sumbru… Problemele sunt omniprezente, mai ales la ligile inferioare, în sectorul juvenil, și le cam știe toată lumea. Multe discuții pe tema asta, polemici, ba chiar și războaie pentru putere, războaie care sunt iscate de aceste probleme, dar care accelerează declinul. Părerea mea personală este că singura soluție este ca toți cei implicați să muncească! Știu că sună ca un dictat comunist, însă doar dacă vom munci pe brânci putem scoate barca la liman. Antrenori, alături de acei conducători care își doresc să schimbe lucrurile în bine, de jucători, de maseuri, de directori sportivi. Toți! Să muncim organizat, după un plan bine stabilit, atât pe linie sportivă, cât și pe cea organizatorică, să muncim până ne dă sângele pe nas! Atunci ne oprim un pic, stăm două minute întinși pe spate cu vată în nări, după care o luăm de la capăt!

Știu că există și în România cluburi care funcționează după o strategie pusă la punct până la cele mai mici detalii, cluburi care investesc în academii proprii, însă, din păcate, sunt excepțiile care confirmă regula. Decalajul valoric care există între primele două ligi s-a creat în principal datorită susținerii financiare pe care o are liga 1 din resursele asigurate de drepturile tv, iar aici se frânge acea piramidă valorică, obligatorie în orice fotbal sănătos. Nu trebuie să uităm că orice piramidă, pentru a-și expune vârful maiestuos, trebuie să se sprijine pe o bază solidă. Și știu că începe să se conștientizeze faptul că baza fotbalului nostru are nevoie de o grămadă de material care să umple crăpăturile care au șubrezit piramida. Văd și oameni dispuși să își suflece mânecile și să se pună pe treabă. Tocmai de aceea nu mi-e  frică!